Corina Bernic în dialog cu Andrei Zbîrnea – fragment


Andrei Zbîrnea: Î n câte stații oprește de obicei trenul tău? Și cu ce diferă o stație poetică de o altă stație poetică?
Corina Bernic:  E greu de răspuns. În general oprește în Europa, în orașe în care am început să mă simt ca acasă. Am răspuns și în alte interviuri la întrebarea unde locuiești tu de fapt. Și mi-e greu să răspund la această întrebare. Pot să spun că locuiesc parțial la Berlin, parțial la București, parțial la Iași. Acum va urma parțial și Baia Mare, probabil parțial și Cluj din când în când. Mi-e greu să le numesc stații poetice, eu fug de cuvinte de genul ăsta, care au o încărcătură puternică, poetică. Aș zice stații pur și simplu și dacă cumva îmi vine să scriu, mă apuc și scriu dacă este și timp. Dar nu mă gândesc exact că mă duc în acel oraș ca să scriu un număr de texte pentru volumul X. Niciodată nu mi s-a întâmplat asta. În câte stații? Habar n-am. Unde mă duc viața și proiectele, unde am cu cine să lucrez, unde sunt oameni OK, unde mă așteaptă o echipă să continuăm sau să începem un proiect nou.
AZ: Dar buletinul unde l-ai făcut?
CB: Buletinul e de București.
AZ: Cătălina Bălan scria în Observator Cultural despre cel de-al doilea volum al tău, Stații (Pandora M, 2014). Corina Bernic îşi ia cu ea liniştea în lungile sale călătorii, în care singurătatea reprezintă un partener nepretenţios şi agreabil: „Ai linişte/ atunci cînd îţi şuieră/ direct prin inimă/ trenurile de acasă“. Liniştea şi resemnarea sînt ţinute în frîu, bine strunite.(http://www.observatorcultural.ro/Poezia-Corinei-Bernic.-Distanta-de-la-Casa-scarilor-la-Statii*articleID_31640-articles_details.html). Cum reușești să împaci liniștea cu singurătatea în peregrinările tale? Pot să le numesc peregrinări, nu?
CB: Da, un soi de pelerini urbani sau pelerini de secol XXI suntem cu toții. N-aș zice singurătate. E cumva vorba despre liniștea drumului. Când merg prin țară, merg foarte mult cu trenul și e foarte plăcut. Și mie îmi place să lucrez și să scriu în timpul călătoriei. N-aș vorbi de singurătate pentru că îmi place să spun și să cred că sunt un om care are destul de mulți prieteni și oameni alături. Țin legătura și cu oamenii care nu mai sunt în țară. Unii sunt la Oxford, alții la New York, în America de Sud sau în Noua Zeelandă. Bineînțeles că mă simt uneori singură, dar e vorba aceea When you take the road, you take this with you. E acel bagaj obligatoriu cumva. Liniște și singurătate… știi, eu sunt în general un om destul de agitat și plin de energie, încerc să-mi educ liniștea și calmul. E un soi de exercițiu…
AZ: Ascetism…
CB: N-aș zice așa, nu exagerez, nu. Mă educ să fiu mai calmă și să am răbdare să am liniște, să nu încerc și să nu vreau totul deodată. Asta poate să însemne că mă maturizez în sfârșit.
AZ: Putem să trasăm o bandă galbenă și să punem un citat din Corina Bernic, pe care să-l postăm pe Facebook. Corina Bernic: Mă educ să fiu mai liniștită.
CB: Da (râde). Încerc să-mi educ propria liniște.

Inverviul integral va apărea în numărul următoral  Revistei Conta de la Piatra Neamț.

sursa foto: http://www.viorelilisoi.ro/wp-content/uploads/2015/09/004-1024×682.jpg

Leave a comment

Filed under rock (în)terviu Praga

Adela Greceanu: Există femei care nu au talentul de a fi femei (fragment de interviu)


si-cuvintele-sint-o-provincie_1_fullsize

Andrei Zbîrnea:  Trebuie să îți fac o mărturisire la începutul acestui dialog. Am citit volumul „Și cuvintele sînt o provincie” în format e-book. Mi-a plăcut foarte mult, așa că m-am decis să îl cumpăr și în format clasic. La Bastilia – gazda acestui interviu – nu îl aveau, la Cărturești Verona nici atât. Același lucru mi s-a întâmplat și la Eminescu. Abia în a patra librarie am reușit să dau de el, la Humanitas Cișmigiu. Se întamplă ceva cu interesul pentru poezia românească contemporană? Sau a fost doar o conjuctură favorabilă?

Adela Greceanu: Eu mă bucur foarte tare că nu ai mai găsit cartea în nicio librărie, la două luni de la apariția ei. Din câte știu, ea a fost distribuită și în lanțul Librarium și în lanțul Cărturești. Sigur și în Librăriile Humanitas, pentru că Editura Cartea Românească are difuzare foarte bună. Așa că, dacă nu ai găsit-o, nu înseamnă că nu au avut cartea, ci înseamnă că s-a vândut. Chiar dacă fiecare librărie a vândut doar două-trei exemplare, cîte a primit, tot e ceva, pentru că vedem încă în librării cărți de poezie apărute acum câțiva ani peste care s-a așezat praful. Și s-a așezat praful poate și din vina librăriilor, care, departe de scoate în față cărțile de poezie, le așază undeva într-un colț, undeva în spate, undeva jos, undeva sub alte cărți. Sigur că există și excepții, una dintre ele este chiar Librăria Bastilia, unde facem interviul ăsta. Și stăm chiar lângă raftul cu poezie, care e sus aici, la vedere, în al nouălea cer, în podul librăriei. Deci nu știu dacă în ultimul timp a crescut interesul pentru poezia română contemporană. Poate că depinde de la carte la carte, de la caz la caz.

AZ: Pe coperta a patra a volumului apărut la Cartea Românească în 2014 citim că Și cuvintele sînt o provincie „este un poem despre singurătate, despre a sta deoparte, despre feminitate, dar și despre limbaj, despre limitele și neputințele sale”. Care este povestea din spatele acestui volum? Și de unde au venit cuvintele care mie mi-au plăcut cel mai mult aici: tartină, a gestiona o relație și cvasinecunoscută? Îmbinarea dintre cele trei mi s-a părut savuroasă.

AG: Cred că totul a început de la o idee care ajunsese să mă obsedeze: ideea că există femei care nu au talentul de a fi femei. Așa începe cartea, „Îmi lipsește cu desăvârșire talentul de a fi femeie”. Și am scris primele cinci texte, după care m-am oprit. Și m-am oprit pentru multă vreme, pentru câteva luni de zile, dacă nu chiar pentru un an, un an și ceva. Și s-a întâmplat ca Marin Mălaicu-Hondrari să mă invite la Festivalul de Poezie de la Bistrița pentru a treia sau a patra oară și deja îmi era jenă să vin iar cu poeme din cărțile vechi, în care nici nu mă mai regăsesc acum, mi-e destul de greu să le citesc. Am acceptat invitația de la Bistrița, gândindu-mă că o să citesc aceste cinci poeme. Asta era în 2013. La puțin timp după Bistrița, am primit o altă invitație, la Festivalul Dilema Veche de la Alba-Iulia. Am acceptat și această a doua invitație, aveam poeme noi. Le-am citit tot pe astea cinci. În public erau oameni care fuseseră și la Bistrița. Publicul de poezie e destul de restrâns, dar fidel. După un timp am mai primit o invitație, de la regretatul Andrei Bodiu, care a făcut Maratonul de Poezie Feminină la Brașov, la sfârșitul lui 2013. Am acceptat și această invitație, pentru că aveam poeme noi. Desigur, erau aceleași poeme noi. Și în public erau oameni care fuseseră la Bistrița sau la Alba-Iulia sau și la Bistrița și la Alba-Iulia. Aveam aceste cinci poeme cu care am defilat la trei festivaluri într-un an și m-am zis că totuși ar fi cazul să mai scriu cîteva, că, uite, oamenii mă invită la festivaluri, și-au amintit de mine că scriu poezie. Și am continuat să scriu și lucrurile au început să se lege la un moment dat. Mi-am pus problema de ce o cheamă pe naratoarea cărții de poezie Adila și nu Adela. Și am dat o explicație în textul care se numește Udo și în care e vorba de doi copii, un băiat și o fetiță de cinci ani, Udo și Adila, care se joacă la gard, se joacă având mereu între ei un gard de sârmă. Și acolo cumva, spun eu, se lămurește de unde vine numele Adila: așa o strigă Udo. Lucrurile au continuat să se lege: pe măsură ce scriam, mă întorceam, pe măsură ce înaintam, mă întorceam. Mă întorceam la o idee, mă întorceam la un personaj, mă întorceam la o imagine, pentru că mai aveam ceva de spus. Așa am observat că se construiește ceva, care s-ar putea să fie foarte legat, aproape ca într-o povestire. Și mi-a plăcut foarte tare asta pentru că într-un fel eu mereu am lucrat așa, doar că acum am făcut-o, de la un punct încolo, programatic. Apoi mi-am zis că ar trebui să se întâmple ceva în povestea asta și s-a întâmplat: personajul pleacă de acasă. Cît despre cuvintele despre care spui că ți-au plăcut așa de mult, pot spune că și mie mi-au plăcut, de asta am și scris despre ele: tartină, a gestiona o relație și cvasinecunoscută. Mărturisesc faptul că lucrurile stau întocmai ca în text. Ca și pe Adila, și pe mine m-au obsedat aceste cuvinte, mi-au rămas în minte și în inimă și, de-acum, și-n literatură. Am înțeles, scriind, că ele sunt sinonime pentru mine.

—————————————————-

*  Interviu integral va apărea în revistă CONTA în cursul lunii mai.

* sursa foto: elefant.ro

Leave a comment

Filed under rock (în)terviu Praga

Sisteme anticanonice de zbor


10169410_948888295138445_457272639478824010_n

Vă provoc la un mic exercițiu de imaginație. Dacă Felix Nicolau ar fi fost, printr-o eroare neforțată a geografiei, Felix Baumgartner, cu siguranță că nu și-ar fi pierdut vremea pe meleagurile românești. Mai mult, el nu s-ar fi limitat la BASE jumping și la sky diving, ci ar fi proiectat sisteme anticanonice de zbor, prin care să poată ajunge și la corporatiști și la fashion-iști, dar și la spărgătorii de semințe din scara blocului. De aici și până la poetical incorrectness, de care pomenește O. Nimigean în postfața volumului bilingv (român-englez) kamceatka – time IS honey (Vinea, 2014), nu mai e decât un pas, pe care vă invit să îl parcurgem împreună.

Volumul lui Felix Nicolau se comportî ca un peformant breviar-instrumentar al poeziei de astăzi, din care nu poate să lipsească nici ostentația, nici faptul comun devenit peste noapte element al senzaționalului și nici frumoasa viață literară construită în jurul terasei de la Muzeul Literaturii (doar pentru cunoscători), AKA socialul din jurul literaturii de azi.

ministrul cipriot de externe, în vizită în românia
membrii formației ac/dc vor vizita casa poporului
furtună puternică în mehedinți – un dispărut
sediul facultății de jurnalism a fost spart
(burtieră, p.42)

n-am știut că literatura e-o chestie de ce bei
cu cine și unde când am aflat eram așa de bătrân
că nu mai aveam răbdare nici să fac sex
darmite să mă rostogolesc de pe o bucă pe alta
la terasa de la muzeul literaturii
(all I wanna do is to get drunk here with you, p.80)

Cu toate că fuge de epatare, de sensibilitate cu orice preț și de momentele vădit romantice, Felix Nicolau nu se ferește să derapeze controlat printre sintagme pline de candoare, unele chiar de gingășie. Sunt câteva texte în care criticul renunță la hainele chibițului în favoarea unui costum glamour de star rock, adaptat anului 2014. De aici se nasc poate cele mai frumoase poeme cuprinse în volumul kamceatka –time IS honey. Când dragostea vede un tigru în orice cangur pitic (suflet de corporatist, p.22), e clar că din balcon focul se aude exact ca o ploaie torențială. (cea mai grasă actriță din 2016, p.30). Cel puțin așa îl percep eu pe Felix în formula sa lirică, formulă pe care o experimentase cu succes și în romanul Tandru și rece (Cartea Românească, 2007). Mai mult, poemul Buddha, pe care îl redau integral mai jos, mă face să mă întorc la acest roman cât mai curând.

nu știu de ce în dimineața de față
am certitudinea că Iosif Visarionovici Stalin
s-a reîncarnat în cățeaua huskey de zăpadă
mai mult o uriașă vulpe polară care țopăie
scâncește se alintă plânge âși mușcă labele
și mă imploră cu ochii din sticlă bleu făcută
la turda să îi dau drumul din țarcul
de plasă metalică doar cât trage o goană în
jurul curții de sub brăduții grași și peste
mușcate în salturi enorme și strâmbe

păianjenul nevricos spânzurat pe pânza țesută
între stâlpii foișorului rpșcat nu poate fi
decât frank sinatra
(Buddha, p.50)

Dacă mai adăugăm acestui cocktail federei, versaci și maradone și dacă acceptăm ideea că pe sub unghii mi se scurg reziduuri de engleză americană (parbriz, p.102), putem spune că am avut o seară remarcabilă în compania unei poezii arțăgoase.

imaginați-vă bikinii mei din tigru bengal
pentru voi nu exist! sunt ca Siberia închisă pentru turiști (…)
o cusătură fină e mai rară decât un forehand nimicitor
ți-aș putea da versace
ți-aș putea da dior
ți-aș putea naște federei schumacheri maradone
(I Love Fashion TV, p.24)

PS: După mai multe lecturi succesive din volumul lui Felix Nicolau am început să cred din nou că poezia ne poate salva. Nu știu în ce mod, dar poate că aflăm ceva mai târziu.

sursa foto: facebook

1 Comment

Filed under rubrica poetică

cine iubeste si lasa


Leave a comment

Filed under zona de rock

Cărți, filme ianuarie 2013


sursa: gosangelo.com

Cărți
1. Gabriel Liiceanu – Jurnalul de la Păltiniș
2. Lucian Dan Teodorovici – Circul nostru vă prezintă
3. Ciprian Măceșaru – poeme
4. Ciprian Măceșaru – străzi interioare
5. Lucian Dan Teodorovici – Matei Brunul
6. Colin Beaven – No Impact Man
7. Malul celălalt – Antologie de poezie sârbă, sec. XX-XXI
8. Titus Burckhardt – Islamul

Filme
1. Memento (Christopher Nolan)
2. Cinema Paradiso (Giuseppe Tornatore)
3. Annie Hall (Woody Allen)
4. Babel (Alejandro Gonzalez Inarritu)
5. Au revoir les enfants (Louis Malle)
6. Life of Pi 3D (Ang Lee)
7. City of God (Fernando Meirelles)
8. Django Unchained (Tarantino)
9. Ocean’s Twelve (Steven Soderbergh)
10. Slumdog Millionaire (Danny Boyle)
11. Tăcerea mieilor (Jonathan Demme)
12. Anna Karenina (2012, Joe Wright)
13. Argo ( Ben Affleck)
14. Zero Dark Thirty (Kathryn Bigelow)

2 Comments

Filed under (bi)lant cultural

carti/filme/concerte decembrie 2012


Concerte: Celelalte Cuvinte în Chaos Venue, 14 decembrie

Filme:

1. A beautiful mind (Ron Howard)
2.Mulholland Drive (Lynch)
3. Senso (Luchino Visconti)
4. Ocean’s Eleven (Steven Soderbergh)
5. Cloudy with a Chance of Meatballs
6. 12 Angry Men (Sidney Lumet)
7. To Rome with Love (Woody Allen)
8. Omul de marmură (Andrzej Wajda)
9. Milk (Gus Van Sant)
10. Radio Days (Woody Allen)
11. Dupa dealuri (Cristian Mungiu)
12. Vicky, Cristina, Barcelona (Woody Allen)
13. Shawshank Redemption (Frank Darabont)
14. China Town (Roman Polanski)
15. Dr. Strangelove or: How I learned to Stop Worrying and Love the Bomb (Stanley Kubrick)

Cărți:

1. Ciprian Măceșaru – Roșu pentru pietoni
2. John Fowles – Magicianul
3. Dorin Mureșan – Gestul animalului mort
4. Ofelia Prodan – Călăuza
5. Mario Vargas Llosa – Conversaţie la catedrală
6. Pablo Picasso – Poeme
7. Amos Oz – Cum să lecuiești un fanatic
8. Lucian Dan Teodorovici – Cu puţin timp înaintea coborârii extratereştrilor printre noi

Leave a comment

Filed under (bi)lant cultural

Un poem de Ciprian Macesaru


din volumul Roșu pentru pietoni

un sentiment de stabilitate

***

îmi spui înnebunit
că următoarea încăpere
o să fie și mai frumoasă.

când nu vor mai exista uși,
întoarcerea, știu foarte bine,
nu o să fie posibilă. (p. 90)

Editura Charmides, 2012

blog-ul autorului: http://ciprianmacesaru.blogspot.ro/

Leave a comment

Filed under rubrica poetică