Şi totuşi nu trageţi în pianist


Titlu: Asigurări de Viaţă
Autor: Florin Hălălău
Editura: Brumar
Anul apariției: 2011
Număr de pagini: 51
Preț estimativ: 10 RON
Editor: Robert Şerban

Este prima dată când scriu  cronica unei cărţi de poezie, este poate prima dată când am urmărit un întreg volum de poezie cu pixul şi agenda lângă mine. Nu am mai făcut asta din facultate, când învăţam cu pixul şi foaia alcani, silicaţi şi cianuri. Îmi place să cred că nu e întâmplător, Florin Hălălău fiind şi el absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială (astăzi Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor) din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti.

Metafora asigurărilor de viaţă, o ironie la adresa lumii de astăzi este şi o modalitate de a supravieţui acesteia. Nedreptatea substituie de cele mai multe ori normalitatea: în ziua parastasului tău/ am primit în cutia poştală/ asigurări de viaţă/ m-am gândit/ că îmi scrie Dumnezeu/ să nu-mi fac griji/ că aţa e prea scurtă.

Florin Hălălău foloseşte măşti pentru a găsi în poezie acea poliţă de viaţă  potrivită fiecărui cititor/client. Vocea poetică exercită pe rând rolul de părinte (copiii lumii doresc pacea, fuga), iubit (pentru ca o femeie, ea scrie), observator al unor naturi suprarealiste aproape moarte (viziune, oraşul vechi, colţ rupt de jurnal).

Poemul în care se simte cea mai mare tensiune, emoţie, dar şi o uşoară neputinţă este chişinău cu sufletul la gură, inspirit probabil de evenimentele sângeroase din 7 aprilie 2009. Aici regăsim trimiteri atât la scriitori contemporani basarabeni, Andrei Gamarţ, dar şi la literature clasică rusă, Puşkin, Finalul acestui poem poate fi o rezoluţie pentru efectuarea plăţii unei asigurări de viaţă: alerg prin oraşul unde zebrele nu sînt animale ocrotite/ şi pietonii traversează strada/ ca la ruleta rusească.

Poemele de trecere, poemele statice, acele naturi aproape moarte contribuie la profunzimea la arta cultă, dar nu culturală, cum se exprimă Felix Nicolau pe coperta a IV-a. În acest sens, un poem remarcabil este oraşul vechi:

 

oraşul vechi 

treptele cafenelei
cu desenul lor ameţitor
muzica prelinsă pe ziduri
ca un tapet sonor
fereastra holbată la lume
femeia singură
care aşteaptă violul istoriei
cu detaşare

 

Acest tip de poem, pe care îl întâlnim destul de des în volumul asigurări de viaţă, îmi aminteşte de micro-romanele lui Marguerite Duras.

Nu lipseşte nici ironia în poemele lui Florin Hălălău, o ironie însă mult mai fină decât o lamă de ras Gillette de ultimă generaţie: al şaselea simţ/ ochiul din spate / al femeii.(al şaselea simţ).

După lectura acestei  cărţi, voi rămâne cel puţin cu două versuri. Ele pot fi atât cuvintele unui militant pentru pace,  cuvintele unui avocat al apărării, cât şi cuvintele unui broker de asigurări de viaţă.

şi totuşi nu trageţi în pianist
pe el oricum nu-l ascultă nimeni

Advertisements

Leave a comment

Filed under recenzii de carte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s