rock în(terviu) Praga -episodul 1- cu Mihail Vakulovski


Interviu cu Mihail Vakulovski
realizat de Andrei Zbîrnea

1. De ce au rămas românii tributari ideii că tovarăş e un cuvânt inventat de comunişti? Nu era mai vandabil un titlu precum “Colegi de cameră”?
– „Colegi de cameră” nu e titlu de roman, Andrei. Limba fiind un organism viu – şi cuvintele sînt vii. În unele perioade unele cuvinte iau o anumită încărcătură semantică pe care o cară în cîrcă o vreme, apoi se trezesc că, deşi mai ţin greutatea cu mîinile, de fapt nu o mai duc în spate… „Tovarăş” e un cuvînt foarte puternic, cu mult sens, care fireşte că n-a fost inventat de comunişti. Nu există partide care să inventeze cuvinte, oamenii de partid au alte chestii de făcut… „Tovarăş” e mult mai mult decît „coleg”, din toate punctele de vedere.

2. „Studenţii sînt tineri studioşi. Tinerii sînt viitorul ţării. Viitorul ţării (adică NU prezentul!) sînt studenţii de acum”. E valabil pe ambele maluri ale Prutului? Mai mult în 2011 decât să spunem prin 93-94?
– Da, în esenţă e valabil pe ambele maluri ale Prutului – şi acum, ca şi în anii 90.

3. „Astăzi, măhăleanul şi prietenul meu Serghei Bejenaru se află pe pămânul Afganistanului. El ajută poporul din această ţară prietenă să apere cuceririle revoluţiei din aprilie, să lupte împotriva bandelor contrarevolţionare şi amestecului militar străin. Serghei îmi scrie că are prieteni ruşi, uzbeci, ucrainieni, gruzini. Şi trăiesc ca fraţii.” Pe lângă vădita ironie din acest fragment, pe unde se situa naivitatea basarabeanului, care citea aceste rânduri la începutul anilor 90? Care era pentru omul de la sat dimensiunea prieteniei cu poporul afgan? Aveau şi în satele de lângă Kabul şaşlîc?
– E un fragment din eseul unui elev, publicat într-un ziar raional, înainte de 1989, cînd a picat cel mai mare imperiu din lume. Acelaşi text care atunci era serios şi patriotic acum pare ironic. Nu ştiu cît de prieteni cu poporul afgan se simţeau oamenii, dar aproape că nu exista familie care să nu fi avut pe cineva din neamul lor la război. Toată lumea îi aştepta să se întoarcă acasă, le aştepta scrisorile, era un eveniment care ne-a marcat pe toţi într-un fel sau altul. Eu am avut mulţi prieteni care au luptat în Afganistan, inclusiv Serghei, care mi-a povestit cele mai tari faze. Da, şaşlîkul e cel mai bun în Asia, să ştii.

4. “Ca şi orice literatură din celelalte republici surori, literatura moldovenească a reflectat cu multă măiestrie tema prieteniei dintre popoarele Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, care prin această relaţie frăţească strînsă au învins duşmanul comun burghezo-moşieresc şi a îngenunchiat capitalismul putred şi găunos. Nu întâmplător majoritatea cărţilor pe această temă… romane, proze scurte şi poezii….”. Autorul Mihail Vakulovski a citit celebra carte „Busola filologului cercetător” de Leonid Curuci. Cui o recomanzi?
– N-o recomand nimănui, e bună doar ca material documentar din acea perioadă. Eram un student care citea şi cărţile recomandate, dar niciodată nu mă opream la lista aia. Cred că da, am citit-o, am citit şi „Capitalul” lui Marx, şi „Manifestul”, în aceeaşi perioadă:))…

5. Există un pasaj în care descrii modalitatea de a desena un porc şi cum îl poţi învăţa, de exemplu şi pe fratele mai mic să facă asta. Avem aici şi o aluzie la cât de uşor se publică azi? Redau şi pasajul că nu mă pot abţine din râs.  „He-he, porc ştiam să desenez şi înainte de a intra la şcoala de arte plastice pentru copii, porcul a fost unul dintre primele chestii pe care am învăţat să le desenez, m-a învăţat tata când eram foarte mic. Faci un cerc, mai faci două cerculeţe în el – acesta e rîtul. Îi tragi o linie ovală dedesubt, e gura. Înconjori asta cu un cerc mai măricel, tragi două linii ovale în locul ochilor şi dacă vrei îi faci şi nişte gene, ca un fel de raze, îi tragi două urechi şi capul. Înconjori asta cu cerc mai mare, îi tragi două picioare din două mişcări, îi lipeşti codiţa şi gata, ai un porc foarte simpatic, poţi să-l înveţi pe fratele tău mai mic sau pe copilul ori pe nepotul tău cum se desenează cel mai simplu porc din lume.” Recitind paragraful mă gândesc şi la Prikoke, porcul de la Planeta Moldova.
– Nu, nu e nici o aluzie la scris, e despre desen. Tata a studiat pictura la institutul „Repin” din Leningrad şi era şi profesor de desen, nu numai de literatură, şi m-a învăţat şi una, şi alta. Cred că tata m-a învăţat cele mai frumoase şi cele mai naşpa chestii pe care le folosesc:D.

6. Experienţa mea cu rockman-ul înseamnă două nopţi albe şi multă muzică foarte bună din spaţiul rusesc: Akvarium, Kino, Mashina Vremeni. Trăiască literatura şi trăiască Youtube! Ce îmi poţi spune despre rock-ul din Rusia şi de ce este el comparabil cu cel american şi cu cel vest-european?
– Ruskii rock nu se compară cu nimic, e unic! Rockerii ruşi – şi-i am în vedere aici pe cîntăreţi, pe cei din fenomen, nu pe ascultători – consideră că ei nu cîntă… rock, ci russkii rock, adică din start nu ne lasă termeni de comparaţie. În timpul Uniunii Sovietice era o cenzură foarte dură în literatură, aşa că cei mai buni poeţi s-au retras în muzică, majoritatea în rock, deşi au fost şi excepţii, ca Vladimir Vîsoţki sau Bulat Okudjava, care cîntau „avtorskaia pesnea”, „muzică de autor” s-ar traduce mot a mot. Avem un nr. Tiuk! cu traduceri din russkii rock, cred că-i destul de edificator. Cît despre sonoritatea muzicii – formaţia Alisa şi-a imprimat ultimul album în studioul celor de la Rammstein. Kincev, vocalistul Alisa, povestea că producătorul Rammstein a exclamat: păi voi sînteţi mai tari decît Rammstein! Ruskii rock e o stare, russkii rock e poezie, russkii rock e libertate!

7. Spui la un moment dat că în satul natal, să zicem Antoneşti, oamenii se îmbată o singură dată, după care toată viaţa încearcă să se dreagă. Timpul, tranziţia, măsurile de austeritate, Uniunea Europeană, România Mare, Transnistria, Gândul Mâţei au reuşit să schimbe acest obicei al locului? Oare se păstrează, după cum spuneau cei de la Planeta Moldova, invidia de a nu fi moldovan?
– N-a reuşit nici Burebista, nici Gorbaciov cu interzicerea alcoolului în Dacia şi în URSS, ceilalţi – nu au nici o şansă. Vinul e şi o bogăţie culturală, nu e numai un aliment. Din păcate, după căderea URSS-ului oamenii beau fără măsură, practic şi-au pierdut cultura vinului, băutura e poate cea mai mare problemă în R. Moldova şi-n fostul spaţiu sovietic, e foarte grav ce se întîmplă în satele md. Cît despre mîndria de a fi moldovean – există aşa ceva, a existat şi-n URSS şi mai e şi acum. Basarabenii au păstrat din timpul URSS un complex de superioritate, de multe ori inexplicabil pentru ceilalţi. La Planeta Moldova era ironie, dar orice glumă porneşte de la o sămînţă de adevăr, se spune la noi în sat.

8. O întrebare mai tehnică să zicem. Nu te-ai plictisit redactând acele scrisori-şablon, pline de greşeli de gramatică? Şi de ce ai ales să nu bagi în manuscris şi scrisorile pe care le-a scris ‘Hai’ acelor personaje, fie ele colegi de şcoală, consăteni, rubedenii, părinţi sau fraţi?
– He-he, îţi spun un… secret: acele scrisori sînt reale. A trebuit să scot foarte multe din ce alesesem pentru prima variantă a rockmanului, gîndindu-mă să nu plictisesc cumva cititorul, deşi ele au locul lor acolo. Oricum, scrisorile se deosebesc clar grafic şi cine vrea – le poate sări uşor, nu cred că e o problemă. Eu nu m-am plictisit deloc, din contra, m-am distrat culegîndu-le cu greşeli cu tot, m-am gîndit că asta le dă un farmec şi mai mare, apoi, păstrează realismul naraţiunii şi veridicitatea şi vitalitatea personajelor, plus că taie din furtuna naraţiunii, romanul nefiind împărţit pe capitole, ci – aş putea spune – pe scrisori.

9. Finalul rockman-ului mă face să mă gândesc la continuare. E aproape această continuare? La ce să ne aşteptăm?
– Da, am lăsat multe fire care se vor ţese şi-n următoarele două volume ale trilogiei, inclusiv visele lui Nick, foarte consistente, deşi simbolice, artistice şi chiar poetice şi metaforice, cum mi-a scris un scriitor. Am gîndit trilogia ca un tot întreg, dar şi fiecare parte să poată fi citită ca un roman de sine stătător, ca la o matrioşcă – e întreagă doar dacă-s toate păpuşile, dar asta nu înseamnă că păpuşile care o compun nu sînt… personalităţi. Am dăruit mai multe matrioşti de cînd am venit în România şi am observat cum le păstrează prietenii care le-au primit. La unii stau în bibliotecă una-n alta, alţii le-au înşirat pe geam una cîte una, alţii le-au dat copiilor să se joace cu ele – mi-ar plăcea ca rokmanele trilogiei să poată fi citite de fiecare cititor în felul său… pe rînd, pe toate odată sau la întîmplare…

10. Ultima întrebare! O să apară acest rock în(terviu) Praga în “Tiuk!” de toamnă? Danke Schoen!
– Dap’, ar fi cam nefiresc să apară interviu cu mine în revista pe care o fac eu, nu crezi?

(3 august 2011, Braşov)

Advertisements

Leave a comment

Filed under rock (în)terviu Praga

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s