ultima noapte de ofelia prodan


Dimineaţa, ora 6, metrou M2, foarte multă linişte şi un poem…

cât frig cât întuneric doamne
respir cu atâîta teamă aerul rece
sunt ca un om gol pe stradă în miezul zilei
între noi au crescut oraşe imense pustii
şi gropi de gunoi
din gura mea întredeschisă ies doar icnete
e atâta durere în mine încât simt
că aş putea creşte în linişte
la piept o broască ţestoasă

din invincibili, editura vinea, 2008

Advertisements

Leave a comment

Filed under poezie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s