II.Alchimia Verbului Rimbaud Un anotimp în Infern


E rândul meu. Povestea uneia dintre nebuniile mele.
De multă vreme mă lăudam că stăpânesc toate peisajele posibile și consideram derizorii celebritățile picturii și ale poeziei moderne.
Îmi plăceau picturile idioate de deasupra ușilor, decoruri, pânze de saltimbanci, firme. miniaturi populare; literatură demodată, latina ecleziastică, cărți erotice fără ortografie, romane ale bunicelor noastre, povești cu zâne, cărticele pentru copii, spectacole vechi de operă, refrene neghiaobe, ritmuri naive.
Visam cruciade, expediții geografice lipsite de relatări, republici fără relatări, republici fără istorii, războaie religioase înăbușite, revoluții ale moravurilor, deplasări de seminții și de continente, credeam în toate farmecele.
Am inventat culoarea vocalelor! – A negru, E alb, I roșu, O albastru, U verde. – Am orânduit forma și mișcarea fiecărei consoane și slujindu-mă de ritmuri instinctive, îmi făceam iluziică am inventat un verb poetic accesibil, într-o zi sau alta, tuturor simțurilor. Îmi rezervam dreptul de a-l tălmăci eu.
Mai întâi a fost un studiu. Scriam despre tăceri, despre tăceri, despre nopți, notam inexprimabilul. Fixam vertijuri.

(Editura Paralela 45, traducere Mihail Nemeș)

Advertisements

Leave a comment

Filed under poezie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s