Kafka din Copou face o vizită la Berlin


Autor: Gabriel Andronache
Titlu: Ich Bin EIn Berliner
editura: Herg Benet
anul: 2011
nr. de pag.: 121

Îmi place să cred că încă se mai scrie proză de calitate şi în România. Sunt convins că printre noi există prozatori tineri foarte talentaţi şi dispuşi să muncească pentru a transmite un mesaj propriu calitativ. Cu aceste deziderate am pornit în lecturarea cărţii ‘Ich Bin Ein Berliner’, scrisă de ieşeanul Gabriel Andronache.

Acest microroman este rodul unei acumulări de douăzeci şi doi de ani în ceea ce priveşte blazarea funcţionarului român, care nu are nicio perspectivă de promovare, dar nu are nici curajul de a merge într-o schimbare până la capăt. Practic, D., personajul lui Andronache poate fi redus la următoarea descriere:

În demersul său de economisire a resurselor, D.  mergea până la a rosti propoziţii reduse, cuvinte pe trei sferturi, interjecţii deseori greu descifrabile. Existau perioade de lungi în care toată relaţia verbală a lui D. Cu exteriorul se rezuma la un mormăit la care schimba doar tonalitatea, în funcţie de dispoziţia în care se afla.

Berlinul nu este decât o definiţie pentru necunoscut, dar şi pentru necunoaştere. Într-o oarecare măsură, pentru a-mi justifica titlul, voi afirma că Berlinul lui Andronache seamănă într-o oarecare măsură cu America lui Kafka. Practic, prin intermediul personajului său, Andronache creionează acel oraş în care, orice funcţionăraş fără aspiraţii, şi-ar dori să locuiască. De fapt, consider că acesta e de fapt Berlinul la care D. se gândise iniţial, acel Berlin care seamănă cu America lui Kafka.

Un lac înconjurat de o jungşăurbanăera de neconceput.D. stabilize şi mărimea populaţiei, care ar fi trebui să crească de la 350.000 de locuitori, câţi erau în prezent, la 1 milion. Această cifră i se părea ideală pentru un oraş care să nu fie nici o metropolă sufocantă prin dimensiunile enorme, nici cufundată în mediocritatea provincialismului. Noul oraş ar fi avu8t  5-6 canale de televiziune care să emită  permanent, nu doar şase-şapte ore pe zi, cât emiteau cele trei posturi actuale.

Anosta viaţă din oraşul de provincie a lui D. se modifică brusc real/mental – aici fiecare hotărăşte dacă vizita la Berlin se petrece doar în mintea personajului – când acesta găseşte o iustrată.

D. fu intrigat de o carte poştală alb-negru, înfăţişând o stradă în lumina unui soare blând de toamnă. O întoarse şi citi pe spate un înscris în româneşte, ‘Toate gândurile de bine din Berlin – 15 septembrie 1980’.

D. îşi făcuse un obicei de a privi în fiecare seară ilustrata dinBerlin. Mica imagine a cochetei străzi oferea prilejul unei relaxări îndelung aşteptate peste zi. Pentru D., Konig Strasse devenise un refugiu bine camuflat bine camuflat în faţa avalanşei de grobianism care se revărsa cotidian peste capul său.

Andronache introduce acele clişee, care sunt unanim acceptate la noi în privinţa nemţii. Unele dintre ele sunt chiar savuroase, precum cel ales mai jos:

Recunoscu Wolkswagenul Passat al lui Dieter Mansen, harnicul mechanic care îşi aştepta clienţii mereu volubil şi binevoitor. Când începea însă lucrul la vreo maşin, Dieter devenea sobru şi précis în mişcări fixând termene exacte de finalizare a reparaţiilor, întotdeauna respectate.

Ruperea de banal, de cotidianul provincial, aduce cu sine cea mai kafkiană scenă, o scenă parcă desprinsă din Castelul lui Kafka. Cu toate acestea, imaginea este perfect aplicabilă societăţii noastre, care adesea ne-a dovedit că cel mai uzual derapaj este manifestarea nebuniei. Autorul nici nu minează, nici nu exagerează această scenă.

D. îi smulse creionul din mână şi-l rupse în două,  aruncându-l în coşul plin de hârtii. Bărbatul plescăi nemulţumit, scoţând calm, din sertar, un alt creion chimic, identic cu primul. D. îl privi stupefiat, apoi luă câteva dosare de pe masă şi le aruncă pe geam, după care se urcă pe birou, călcând în picioare tot ce nimerea. Femeia cu sandvişul puse mâna pe telefon şi formă un număr scurt. Aproape imediat D. Era împins în stradă, în spatele său fiind trântită uşa grea a Instituţiei.

După această imagine, acţiunea se mută în Berlin. Aici personajele primesc nume. Aici se caută personajul nostru, aici crede că îşi poate lărgi orizontul sau limitele. Viaţa lui pare a fi legată de Konig Strasse.

Pentru el, viaţa reală se afla acolo, pe acea stradă, unde lucrurile erau rânduite într-o succesiune simplă,  lipsită de ornamente multicolore. Konig Strasse avea rolul de-l elibera de reyiduurile toxice acumulate în anii de trai zbuciumat, fără sens. Îngropat sub greutatea unei masive avalanşe de trivialităţi.

Dar, şi aici vă invit să citiţi cartea, lucrurile nu vor evolua în acea direcţie în care personajul nostru şi-ar fi dorit. Mă opresc aici cu citatele, dorind a lăsa cititorii să desluşască cheia finalului.

Un microroman de citit în metrou, în tramvai, acasă pe canapea, la serviciu sau nu, la coada de la Carrefour sau Real, un roman care îl plasează pe autorul său mai aproape de vecinul de mai la nord, Max Blecher.

Gabriel Andronache reuşeşte în cele o sută douăzeci de pagini să creioneze un diagnostic al funcţionarului român, care în lipsă de alte ocupaţii încearcă, mental sau nu, să îşi creeze blazarea pe alte meleaguri. Poate în Berlin…

Advertisements

Leave a comment

Filed under aprecieri critice

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s