Balcanosofie şi acuarele PANDA


Titlu: Paraidis, literatură de cuţit
Autor: Liviu Andrei
Editura: Aius, Craiova
Anul apariţiei: 2011
Redactor de carte: Xenia Karo-Negrea
Preţ: 15 RON, direct de la autor

Liviu Andrei este fără îndoială un scriitor temperamental şi balcanic. E genul acela de scrib, care nu iartă nimic, aici contribuind şi meseria sa, jurnalismul. Din punctul meu de vedere

există două chei în care îl putem citi pe Liviu Andrei. Prima dintre acela este cea de suprafaţă, pe care mizează şi acesta, a spectacolului grotesc din România anilor ’90, mergând până în prezent. A doua cheie, mult mai atractică pentru un cititor profesionist este cheia în care privim această carte ca pe un manual de istorie alternativă, o istorie nescrisă, pe care totuşi Liviu Andrei o scrie şi o rescrie.

Încă de la primele pagini, autorul se leagă de viaţă cazonă, făcând o serie de trimeri către această zonă, pe care se vede foarte bine că a studiat-o intens. De altfel, multe dintre povestirile lui Liviu Andrei par documentate în stilul jurnalistului de investigaţie, care de cele mai multe ori, pe paliurile noastre ori este absent ori lipseşte cu totul.

Viaţa la noi în casă seamănă cu o toaletă pe plajă. Miroase a bărbaţi.. Nu a unitate militară sau a transpiraţie. Doar a bărbaţi. (Ca la noi, p.9)

Din când în când, Liviu Andrei, care de altfel este un narator foarte detaşat, uneori enervant de pasiv, ne mai aminteşte cum suntem noi români, ca specie de seamă a Balcanismului Magic. De data asta, nu o face ca un ziarist, ci ca un prozator.

Speriate de munca asiduă, prestată pe un salariu de cacao, foarte multe îşi corup bărbatul – Gigi convertit în Gioni sau Giani – să le toarne un plod, ca să stea doi ani acasă pe banii statului. (Coiosul din Rhodos, p.13)

Ca toţi balcanicii care se respectă, personajele masculine ale lui Liviu Andrei sunt misogine. Dar, pare un misoginism cu faţă umană, un misoginism care permite bârfa.

Ea se bagă la vase. E o nebunie în chiuveta aia. O las să le spele. La urma urmei, d-aia e femeie: să bage mâinile în lighean, să stea la bârfă, să manevrezecu grijă sodă caustică, să mă frece la creieri, să plângă din orice şi să mă îmbârlige. (Coiosul din Rhodos, p.15-16)

Autorul are şi momente, în care împleteşte într-un mod brutal filosofia cu balcanismul. Rezultă un hibrid, pe care îl voi numi  Balcanosofia.

Să ştii să-ţi plângi propria moarte o jumătate de zi, să te îmbărbătezi în cealaltă jumătate, şi apoi să nu mai mori. (Hotel Cucu, p.28)

– Ştiţi cumva care regula celor nouă F? (…)

Fraţilor Faceţi Formele! Formele Fiind Făcute, Furaţi Fără Frică! (Zmei cu fustă, p.70)

Deloc sentimental, poate uneori prea din topor, Liviu Andrei reuşeşte să creioneze doar cu acuarele sale PANDA lumea în care trăieşte. Stoarce cu încăpăţânare cu fiecare tub, până ce degetele i se umflă. Să sperăm că nu vor plezni, pentru că sângele balcanic e la fel de contagios ca virusul HIV.

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under recenzii de carte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s