câteva zile însoțit de pavese (II)


O generație

Un copil venea să se joace pe pajiștile unde acum se întind bulevarde. Întâlnea pe pajiști alți puștani, unii desculți și sărea în sus de bucurie. Era grozav să te descalți în iarbă cu ei. Într-o seară, cu lumini îndepărtate răzbăteau împușcături, în oraș, și pe lângă vânt mai răzbătea o zarvă înspăimântătoare la răstimpuri. Tăceau cu toții. Pe costișe, colinele erau erau semănate cu puncte luminoase însuflețite de vânt. Noaptea ce se lăsa sfârșea prin a stinge totul și în somn dăinuia doar răcoarea vântului.

(Mâine dimineață copiii ies din nou pe afară și nici unul nu-și mai amintește zarva. În închisoare sunt muncitori tăcuți și câte unul a și murit. Pe străzi au acoperit petele de sânge. Orașul din depărtare se trezește la soare și oamednii ies pe afară. Se privesc în ochi.) Puștii la vremea aceea hoinăreau pe străzi și priveau în ochi femeile. Iar femeile nu spuneau nimic și-i lăsau să le privească. Puștii se gândeau la întunericul de pe pajiști unde mai venea câte-o fată. Era grozav să le facem pe fete să plângă pe întuneric. Noi eram puștanii. Orașul ne plăcea ziua: seara să tăcem și să privim luminile în depărtare și să ascultăm zgomotele.

Se mai duc și acum copii să se joace pe pajiști acolo unde ajung bulevardele. Și noaptea e aceeași. CÂnd treci pe acolo se simte mireasma ierbii. În închisoare sunt aceiași. Și mai sunt și femeile ca și atunci, care fac copii și nu spun nimic.

(Traducere: Mara Chirițescu)

Humanitas, 2008

Advertisements

Leave a comment

Filed under rubrica poetică, Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s