T.S. Eliot, un poem în proză


Isterie

Ea râdea și am știut deodată că sunt înghițit în râsul ei și că sunt parte din el, până când dinții ei au fost doar stele întâmplătoare cu aplicație urmându-și un balet complicat. Eram tras în suflarea ei întreiată, inhalat de fiecare dată când ea se oprea o clipă, pierdut în cele din urmă în cavernele întunecate ale gâtului ei, cutremurat de zvâcnetul mic al unor mușchi nevăzuți. Un chelner mai bătrân, și îi tremurau mâinile, întindea grăbit o față de masă în carouri trandafirii și albe peste masa de fier verde ruginită, spunând: ‘Dacă doamna și domnul doresc să ia ceaiul în grădină, dacă doamna și domnul doresc să ia ceaiul în grădină…’. Mi-am spus atunci că dacă tremurul sânilor ei s-ar opri, s-ar mai putea strânge ceva din cioburile după-amiezii, și mi-am concentrat atenția cu subtilitate grijulie înspre aceasta.

Traducere: Mircea Ivănescu

(Opere poetice 1909-1962) ediție bilingvă Humanitas Fiction 2011

Advertisements

Leave a comment

Filed under rubrica poetică

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s