O recenzie de Ioana Miron


Andrei Zbîrnea promite

Andrei Zbârnea promite. Promite Rock în Praga în poezia română contemporană. Titlul volumului mă trimite în mod automat către spiritul boem, praghez, în care muzica reprezintă un pilon fundamental, ilustrativ, volumul său fiind o adevărată performanţă lirică. Adela, Rock şi Iederă, aceste trei părţi ale întregului Rock în Praga conturează suflul poetic al lui Andrei Zbârnea, plasându-l în categoria vocilor aparte din poezia română contemporană.

Adela este de fapt Sânzâiana, iar acest personaj este reinventat şi reconturat într-o manieră originală. Versuri precum ,,știu că nu vorbești româna, dar oricum îţi scriu”, ,,renunţasem la o invitaţie la teatrul naţional din partea unor fanatici religioși pentru a te întâlni. ultimii bani, suveniruri pentru cei de acasă. și tu, tu Adela, tuAdela tuAdela”, ,,erai pur și simplu Adela, de aceea nici măcar nu m-am chinuit să îţi reţin numele. rămâne între noi, aveţi niște nume foarte complicate”, toate aceste versuri subliniază ideea că personajul central feminin, din această primă parte a volumului este o fantoşă. Adela lui Garabet Ibrăileanu rămânea fetiţa candidă, timidă, pe cand Adela lui Andrei Zbîrnea devine un adevărat star rock pe scena pragheză.

În a doua parte a cărţii, Rock,  este de ajuns să apăs butonul play al întregului mecanism poetic, pentru ca ,,ascunși sub pânza de păianjen” să întâlneşti moartea pântecelor care ,,se despică în mii de bucăţi”. Acestă a doua parte conţine mottourile pieselor metal şi deci ne aflăm în faţa unui playlist…poetic! Să visăm în remix, să cauţi „pe youtube a feast of friends, doors, incearca sa fredonezi, oriunde te-ai afla.” Andrei Zbârnea ne propune o ,,terapie” prin rock şi poezie, faţă în faţă cu realitatea post douămiistă, când ,,osama killed obama”.

Ultima parte a volumului Rock în Praga este intitulată şerpuitor şi sugestiv Iederă. ,,în anglia iedera era considerată divinitatea feminină.” Iedera.este alcătuită din poeme scurte, compacte, care înglobează şi surprind, într-un mod fotografic realităţi, stări, obiecte, unde poetul este ascuns ,,între şinele prăfuite”, unde ,,tramvaiul este un vis catatonic.”

Putem parcurge Rock în Praga cu ,,paşi de rock and roll”, să aflăm cum arată un ,,child in time” şi ,,să găsim un alt nume/ pentru divinitatea feminină” sau ,,de ce iedera acoperă patul”.

PS: Doar luna aceasta, cartea poate fi cumpărată cu 5 lei de pe site-ul editurii.

Advertisements

Leave a comment

Filed under aprecieri critice

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s