Red Hot Chilli Peppers sau cum aproape mi-am ucis unul din demonii copilăriei


Ascult RHCP de prin anul 1999. Asta coincide cu lansarea single-ului Scar Tissue. Pe vremea aceea reperele mele în muzica rock erau Metallica, The Offspring (asta e mai mult punk), Queen și cel mult Iris. Încă nu descoperisem Iron Maiden, Pantera, de Therion, Haggard sau Anathema nici măcar nu pomenesc. Au urmat alte single-uri de pe acel disc: Around The World, Californication, Otherside și Road Trippin’. Între mine și acea trupă s-a format o punte în timp. Am descoperit și funk-ul pur, un gen nu foarte mainstream, dar pe care Flea și colegii săi l-a promovat și la București cu mare dragoste.

Dacă pe Manowar i-am așteptat cam 6 ani, pe Iron Maiden aproximativ 7, la RHCP au trebuit să treacă 13 ani. Cel mai fain aspect e acela că gusturile mele s-au tot schimbat de-a lungul vremii, de la heavy metal spre gothic metal, de la obsesia pentru Manowar către Doors, Deep Purple și Floyd, dar dragostea pentru Chilli Peppers a rămas constantă. Nu am fost interesat – până acum- de trupe învecinate cu ei, nu am săpat în zona funk. Nu am reușit să scap de microbul RHCP nici după învecinarea cu muzica clasică sau jazz. Așa încât nu puteam rata un asemenea concert.

Trupele de deschidere au fost destul de modeste. Prima dintre ele, AAAK (As Able As Kane), un fel de Beastie Boys, extrem de gălăgioasă, cu un mesaj de get in the real world. Nimic spectaculos.

Grimus e o trupă interesantă, asemănătoare din punctul emu de vedere cu Muse și The Killers. Totuși nu am reușit să înțeleg alegerea lor ca trupă de deschidere. Dacă Moscova i-a ales pe Zdob și Zdub pentru a deschide Red Hot, cred că și noi puteam face asta. Ideea e că lumea nu s-a ăprea agitat pe Grimus. Totuși bine că nu i-au chemat pe Trooper. :)) Cred că și Travka ar fi fost nimerită.

Concertul Red Hot CHilli Peppers a început la 20:52 după ceasul meu. Dacă ar fi ținut doar patru melodii, cred că m-aș fi declarat foarte mulțumit. Monarchy of Roses, Dani California, Can’t Stop și Scar Tissue. De aici, au reușit să mă piardă. Eu rămân cu această suită de piese, exact în această ordine. Anthony extrem energic, Flea la fel de neobosit, Chad un profesionist desăvârșit, iar Josh a părut să fie Frusciante. dar doar aceste 4 melodii. Când au trecut spre zona de funk m-au pierdut, nereușind să mă aducă la starea inițială nici la Under the Bridge, Californication sau By The Way. Am reușit să fiu funk doar la ultima piesă, Give It Away. Ba mai mult, după repriza de funk am început să le contabilizez greșelile.

Nu pot însă să nu remarc profesionalismul celor 4, vocea lui Kiedis care a sunat ca pe disc, tobele lui Chad, care și-a dovedit măiestria la bis împreună cu Flea. Totuși, se simte lipsa lui Frusciante.

Despre stadion numai de bine. Acustica excelentă, organizare foarte bună, wc-uri normale, poate prea multe bilete vândute în zona golden.

La capitolul nemulțumiri:

1. OTHERSIDE: cea mai bună piesă a trupei și de care mă și leagă bucuria de a asculta RHCP.

2. SNOW, AROUND THE WORLD, SOUL TO SQUEEZE și încă vreo două, totuși aici e disctabil.

3. prea multe piese din epoca Blood Sugar Sex Magic. Dacă oamenii țin la acea epocă, plăcerea vine și în public

4. poate un public mai cunoscător. prea mulți pokemoni.

În rest, nu mai schimbați gazonul. Mai bine concerte decât o națională leșinată. 😀

aici aveți set-listul din 31 august.

Advertisements

2 Comments

Filed under zona de rock

2 responses to “Red Hot Chilli Peppers sau cum aproape mi-am ucis unul din demonii copilăriei

  1. mathieu, le piment rouge

    cele mai tari chestii le-au scos pina in 1995 la one hot minute dupa gusturile mele. sint un fan veeechi (nu stiu exact de cind, dar imi amintesc cind a avut kiedis accidentu in 97 din presa de atunci). nu stiu cum de nu am fost la concert, sincer, poate din cauza tam tamului din jurul evenimentului, plus ca noua directie a trupei nu ma incinta, incepind cu unele hinturi pe care ni le-a dat californication, mai mult pe by the way si aproape cu totu de pe stadium arcadium… desi californication si by the way is albume bune, dar se simtea un nou suflu pe parti din material, nu tocmai pe gustul fanilor vechi red hot.

    cele mai tari albume ramin the uplift mofo party plan din 1987, blood sugar sex magik 1992 si one hot minute 1995 cam fara doar si poate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s