Category Archives: aprecieri critice

O recenzie de Ioana Miron


Andrei Zbîrnea promite

Andrei Zbârnea promite. Promite Rock în Praga în poezia română contemporană. Titlul volumului mă trimite în mod automat către spiritul boem, praghez, în care muzica reprezintă un pilon fundamental, ilustrativ, volumul său fiind o adevărată performanţă lirică. Adela, Rock şi Iederă, aceste trei părţi ale întregului Rock în Praga conturează suflul poetic al lui Andrei Zbârnea, plasându-l în categoria vocilor aparte din poezia română contemporană.

Adela este de fapt Sânzâiana, iar acest personaj este reinventat şi reconturat într-o manieră originală. Versuri precum ,,știu că nu vorbești româna, dar oricum îţi scriu”, ,,renunţasem la o invitaţie la teatrul naţional din partea unor fanatici religioși pentru a te întâlni. ultimii bani, suveniruri pentru cei de acasă. și tu, tu Adela, tuAdela tuAdela”, ,,erai pur și simplu Adela, de aceea nici măcar nu m-am chinuit să îţi reţin numele. rămâne între noi, aveţi niște nume foarte complicate”, toate aceste versuri subliniază ideea că personajul central feminin, din această primă parte a volumului este o fantoşă. Adela lui Garabet Ibrăileanu rămânea fetiţa candidă, timidă, pe cand Adela lui Andrei Zbîrnea devine un adevărat star rock pe scena pragheză.

În a doua parte a cărţii, Rock,  este de ajuns să apăs butonul play al întregului mecanism poetic, pentru ca ,,ascunși sub pânza de păianjen” să întâlneşti moartea pântecelor care ,,se despică în mii de bucăţi”. Acestă a doua parte conţine mottourile pieselor metal şi deci ne aflăm în faţa unui playlist…poetic! Să visăm în remix, să cauţi „pe youtube a feast of friends, doors, incearca sa fredonezi, oriunde te-ai afla.” Andrei Zbârnea ne propune o ,,terapie” prin rock şi poezie, faţă în faţă cu realitatea post douămiistă, când ,,osama killed obama”.

Ultima parte a volumului Rock în Praga este intitulată şerpuitor şi sugestiv Iederă. ,,în anglia iedera era considerată divinitatea feminină.” Iedera.este alcătuită din poeme scurte, compacte, care înglobează şi surprind, într-un mod fotografic realităţi, stări, obiecte, unde poetul este ascuns ,,între şinele prăfuite”, unde ,,tramvaiul este un vis catatonic.”

Putem parcurge Rock în Praga cu ,,paşi de rock and roll”, să aflăm cum arată un ,,child in time” şi ,,să găsim un alt nume/ pentru divinitatea feminină” sau ,,de ce iedera acoperă patul”.

PS: Doar luna aceasta, cartea poate fi cumpărată cu 5 lei de pe site-ul editurii.

Leave a comment

Filed under aprecieri critice

Ramona Hărșan despre Rock În Praga


Herg Benet Publishers, 2011

Volumul Rock în Praga marchează „debutul real (…) în poezie” al lui Andrei Zbîrnea – dacă numele ne sună cunoscut, este probabil din paginile revistei „SubCultura”, în cadrul căreia tânărul poet lucrează ca editor (și nu numai). Așadar, avem de a face cu un autor „proaspăt” în mai multe sensuri (chiar dacă și-a mai prezentat public parte din creații).  Mai multe în Revista Corpul T.

Leave a comment

Filed under aprecieri critice

Alexandru Petria, despre Rock în Praga


De mult timp n-am citit tihnit un volum de poezie, ca “Rock în Praga” de Andrei Zbîrnea, apărut la “Herg Benet” în 2011. Născut în 1986, autorul e un sentimental camuflat în apelul la tehnologiile de ultima oră. Zbîrnea este lipsit de extravaganţe în ceea ce scrie, soft, dar nu e nici monocord sau plictisitor.

Mai mult aici.

Leave a comment

Filed under aprecieri critice

Mihail Vakulovski despre Rock în Praga


 Rock în Praga de Andrei Zbîrnea e un volum de poezie construit din trei pãrţi: „Adela”, „Rock” şi „Iederã”. Prima parte e un ciclu de poezie narativã despre o fatã pe care o cheamã, de fapt, Sînziana. Un ciclu scris cu gîndul la ea şi pentru ea, de aceea textul ajunge la sfîrşit la Sînziana şi chiar şi Adela se transformã în… Sînziana. Poezie de dragoste imaginarã, pentru cã eul liric îşi cam reinventeazã personajul dupã cum doreşte şi viseazã poetul. Partea a doua, „Rock”, e ca un album muzical, un CD rock cu 13 piese: introducere, intro, 9 texte cu motouri citate din formaţii rock (ceea ce-mi aminteşte de romanul „Playlist (pentru sfîrşitul lumii)” de Mihnea Blidariu, vocalistul formaţiei rock Luna Amarã), o încheiere şi un „outro”. Citatele sînt din KISS, Metallica, Deep Purple, Savatage, Anathema, The Doors, REM, Therapy? şi Pink Floyd. A, sã nu uit, în ultimul poem rock Obama îl omoarã pe Osama… adicã invers. Partea a treia, „Iederã”, se încheie cu al doilea „outro”, astfel Rock în Praga închizînd cercul şi formînd un fel de om de zãpadã învãluit în iederã, cu „Adela” pe post de cap. Poezia lui Andrei Zbîrnea e sprintenã şi proaspãtã, vioaie şi jucãuşã şi se citeşte uşor şi cu plãcere. Lecturã fainã!

Leave a comment

Filed under aprecieri critice

şi Ceauşescu a citit Rock în Praga


Fiu al epocii sale, conectat la tehnologie, virtual, dar si cunoscator al cotidianului, Andrei Zbirnea, brav absolvent de Chimie, a descoperit chimia dintre cuvinte, si pe pe ritmuri de rock si heavy metal, ne invita in intimitatea sa poetica, in care intram deschizand cartea sa, Rock in Praga, a doua carte a autorului, dupa Sapte ani de cautari (Editura Amurg Sentimental, 2008) insa poetul afirma ca acesta este de fapt „debutul real”. (de Ion Valentin Ceauşescu)

Continuarea o găsiţi aici.

Leave a comment

Filed under aprecieri critice

Claudiu Komartin despre Rock în Praga


Andrei Zbîrnea este, în cele din urmã, un romantic, ce recompune din cioburi o biografie sentimentalã. E ciudat sã descoperi la un poet tânãr de la începutul secolului XXI ceva din înflãcãrãrile, dar şi din tonul tandru şi demodat al lui Jacopo Ortis. Cititorul volumului Rock în Praga îi va accepta candorile pentru cã nu e nimic trişat sau mimat în vocea lui. Andrei a scãpat de bovarismul atâtor poeţi tineri şi acum este pe cale sã se descopere, sã-şi limpezeascã vocaţia. Îi doresc ca versurile sale sã pãstreze peste ani, vorba lui Leopardi, o urmã a sentimentelor şi a senzaţiilor trãite, pusã acolo „întru pãstrare şi supravieþuire, ca în custodie”, fiindcã acesta e unul dintre lucrurile minunate pe care le poate face pentru noi poezia.

Leave a comment

Filed under aprecieri critice

Kafka din Copou face o vizită la Berlin


Autor: Gabriel Andronache
Titlu: Ich Bin EIn Berliner
editura: Herg Benet
anul: 2011
nr. de pag.: 121

Îmi place să cred că încă se mai scrie proză de calitate şi în România. Sunt convins că printre noi există prozatori tineri foarte talentaţi şi dispuşi să muncească pentru a transmite un mesaj propriu calitativ. Cu aceste deziderate am pornit în lecturarea cărţii ‘Ich Bin Ein Berliner’, scrisă de ieşeanul Gabriel Andronache.

Acest microroman este rodul unei acumulări de douăzeci şi doi de ani în ceea ce priveşte blazarea funcţionarului român, care nu are nicio perspectivă de promovare, dar nu are nici curajul de a merge într-o schimbare până la capăt. Practic, D., personajul lui Andronache poate fi redus la următoarea descriere:

În demersul său de economisire a resurselor, D.  mergea până la a rosti propoziţii reduse, cuvinte pe trei sferturi, interjecţii deseori greu descifrabile. Existau perioade de lungi în care toată relaţia verbală a lui D. Cu exteriorul se rezuma la un mormăit la care schimba doar tonalitatea, în funcţie de dispoziţia în care se afla.

Berlinul nu este decât o definiţie pentru necunoscut, dar şi pentru necunoaştere. Într-o oarecare măsură, pentru a-mi justifica titlul, voi afirma că Berlinul lui Andronache seamănă într-o oarecare măsură cu America lui Kafka. Practic, prin intermediul personajului său, Andronache creionează acel oraş în care, orice funcţionăraş fără aspiraţii, şi-ar dori să locuiască. De fapt, consider că acesta e de fapt Berlinul la care D. se gândise iniţial, acel Berlin care seamănă cu America lui Kafka.

Un lac înconjurat de o jungşăurbanăera de neconceput.D. stabilize şi mărimea populaţiei, care ar fi trebui să crească de la 350.000 de locuitori, câţi erau în prezent, la 1 milion. Această cifră i se părea ideală pentru un oraş care să nu fie nici o metropolă sufocantă prin dimensiunile enorme, nici cufundată în mediocritatea provincialismului. Noul oraş ar fi avu8t  5-6 canale de televiziune care să emită  permanent, nu doar şase-şapte ore pe zi, cât emiteau cele trei posturi actuale.

Anosta viaţă din oraşul de provincie a lui D. se modifică brusc real/mental – aici fiecare hotărăşte dacă vizita la Berlin se petrece doar în mintea personajului – când acesta găseşte o iustrată.

D. fu intrigat de o carte poştală alb-negru, înfăţişând o stradă în lumina unui soare blând de toamnă. O întoarse şi citi pe spate un înscris în româneşte, ‘Toate gândurile de bine din Berlin – 15 septembrie 1980’.

D. îşi făcuse un obicei de a privi în fiecare seară ilustrata dinBerlin. Mica imagine a cochetei străzi oferea prilejul unei relaxări îndelung aşteptate peste zi. Pentru D., Konig Strasse devenise un refugiu bine camuflat bine camuflat în faţa avalanşei de grobianism care se revărsa cotidian peste capul său.

Andronache introduce acele clişee, care sunt unanim acceptate la noi în privinţa nemţii. Unele dintre ele sunt chiar savuroase, precum cel ales mai jos:

Recunoscu Wolkswagenul Passat al lui Dieter Mansen, harnicul mechanic care îşi aştepta clienţii mereu volubil şi binevoitor. Când începea însă lucrul la vreo maşin, Dieter devenea sobru şi précis în mişcări fixând termene exacte de finalizare a reparaţiilor, întotdeauna respectate.

Ruperea de banal, de cotidianul provincial, aduce cu sine cea mai kafkiană scenă, o scenă parcă desprinsă din Castelul lui Kafka. Cu toate acestea, imaginea este perfect aplicabilă societăţii noastre, care adesea ne-a dovedit că cel mai uzual derapaj este manifestarea nebuniei. Autorul nici nu minează, nici nu exagerează această scenă.

D. îi smulse creionul din mână şi-l rupse în două,  aruncându-l în coşul plin de hârtii. Bărbatul plescăi nemulţumit, scoţând calm, din sertar, un alt creion chimic, identic cu primul. D. îl privi stupefiat, apoi luă câteva dosare de pe masă şi le aruncă pe geam, după care se urcă pe birou, călcând în picioare tot ce nimerea. Femeia cu sandvişul puse mâna pe telefon şi formă un număr scurt. Aproape imediat D. Era împins în stradă, în spatele său fiind trântită uşa grea a Instituţiei.

După această imagine, acţiunea se mută în Berlin. Aici personajele primesc nume. Aici se caută personajul nostru, aici crede că îşi poate lărgi orizontul sau limitele. Viaţa lui pare a fi legată de Konig Strasse.

Pentru el, viaţa reală se afla acolo, pe acea stradă, unde lucrurile erau rânduite într-o succesiune simplă,  lipsită de ornamente multicolore. Konig Strasse avea rolul de-l elibera de reyiduurile toxice acumulate în anii de trai zbuciumat, fără sens. Îngropat sub greutatea unei masive avalanşe de trivialităţi.

Dar, şi aici vă invit să citiţi cartea, lucrurile nu vor evolua în acea direcţie în care personajul nostru şi-ar fi dorit. Mă opresc aici cu citatele, dorind a lăsa cititorii să desluşască cheia finalului.

Un microroman de citit în metrou, în tramvai, acasă pe canapea, la serviciu sau nu, la coada de la Carrefour sau Real, un roman care îl plasează pe autorul său mai aproape de vecinul de mai la nord, Max Blecher.

Gabriel Andronache reuşeşte în cele o sută douăzeci de pagini să creioneze un diagnostic al funcţionarului român, care în lipsă de alte ocupaţii încearcă, mental sau nu, să îşi creeze blazarea pe alte meleaguri. Poate în Berlin…

Leave a comment

Filed under aprecieri critice