Category Archives: muzica din carte

muzica din carte (XI)


Pentru că se apropie lansarea, în aproximativ o lună, m-am gândit să duc la bun sfârșit această categorie de articole. Mai sunt două episoade care au inspirat această carte. Penultima bucată muzicală e greu de descris în cuvinte. Videoclipul, în sine, poate fi scopul unei analizeze estetice.

Leave a comment

Filed under muzica din carte

cupola muzicală (X)


Dragilor, în cartea asta am ignorat rock-ul rusesc. Scuza ar fi că atunci când ai la bord Pink Floyd şi Doors. Dar, dincolo de ele există Kino, există DDT şi există Lube.

Revenind. Care este legătura dintre handbal, pink floyd şi poezie? Aparent niciuna…

track opt: (RM 17)

Ramonei Maier

The grass was greener
The light was brighter
With friends surrounded
The nights of wonder
(Pink Floyd)

dincolo de semicerc
nu există

decât

prelungiri existenţiale
reverii pinkfloydiene

şi

sigur că nu toate au forma
unor tentacule prăfuite

o parte din ele se reflectă
în mările de azi

dincolo de semicerc

nu va ploua niciodată
peste mulţimea browniană
înghesuită
între limitele perfecte
ale gloriei

orice teorie despre semicerc
ar trebui inclusă
în filmul RM 17
proiectat în orizont

Leave a comment

Filed under muzica din carte

cupola muzicală a cărţii (IX)


Nu toată muzica din carte aparţine unor trupe la care aş ţine neapărat să merg la concert. Cu toate că îmi voi atrage antipatii, REM nu e genul de trupă pe care aş vrea să o văd într-un concert de stadion, cum nici poemul inspirat de piesa losing my religion nu e pentru mine o piesă de ascultat într-un spaţiu deschis.

Oare aş cere prea mult? Un concert REM cu maximum 200 de spectatori în Bucureşti? Pe strada mea, în Berceni? Utopic. Probabil că mă gândesc la momentul când voi începe să scriu din nou. Să se termine pauza…să fie un roman sau un alt ciclu poetic? Nu ştiu încă. Totuşi, losing my religion inspiră poeme.

Leave a comment

Filed under muzica din carte

Cupola muzicală a cărţii (VIII)


Anathema e acea trupă pe care dacă ai început să o asculţi nu poţi să mai renunţi la ea. Este un drog permis, o metaforă aproape perfectă. Vă redau o recenzie a celui mai recent album, scrisă acum ceva timp.

Titlul albumului provine conform unor surse externe din numele unui cântec al soldaţilor folosit în primul război mondial. Personal, We’re here because we’re hereîmi sugerează o incluziune a unei lumi în aceeaşi lume, fără ca cele două versiuni ale acelei lumi să se plieze perfect, de aici luând naştere muzica, şi chiar arta în general.

Producătorul şi acestui album este Steven Wilson, chitaristul trupei britanice Porcupine Tree. Albumul este foarte bine structurat, trebuie ascultat cap-coadă pentru a fi perceput la adevăratul său potenţial. Lumea Anathema în 2010 durează şaizeci de minute şi conţine zece piese bune şi foarte bune.

Thin Air este un fel de ars poetica pentru acest album, pentru că această melodie defineşte liniile după care este construit întreg jocul de lego Anathema 2010. Zone clean învecinate cu explozii de riff-uri, care vin în mod natural dau o imagine de ansamblu privind We’re Here Because We’re Here.

Summernight Horizons este prima piesă de pe album în care Lee Douglas, deja membră cu drepturi depline în trupă îşi lasă amprenta. Este o piesă aproape heavy, amintind de Alternative 4 (1998).

Dreaming Light, balada prin excelenţă a acestui album, este o piesă melancolică, amintind puţin de Are You There de pe albumul A Natural Disaster (2003). Pianul lui Vincent Cavanagh conduce magistral linia melodică.

Îmbinarea între vocea lui Vincent Cavanagh şi vocea solistei Lee Douglas produce un sunet ce ţine de ludic în piesa Everything, joc arbitrat de un pian cu accente psihedelice. Finalul cântecului îi aparţine lui Danny Cavanagh prin câteva armonii de ating coarda sensibilă a ascultătorului de Anathema.

Angels Walk Among Us este piesa pe care trupa a promovat-o încă din 2007 şi pe care am avut plăcerea de o asculta şi anul trecut la spectacolul de la Sala Palatului. Este hit-ul prin excelenţă al acestui album, iar Lee Douglas este tot mai prezentă. Cu siguranţă că această piesă va fi comparată cu One Last Goodbye (Judgement, 1999). Din punctul meu de vedere, Angels Walk Among Us va avea un drum propriu.

Presence este puntea de trecere între simplitate şi complexitate.

A Simple Mistake este temelia acestui album, o piesă care deschide noi orizonturi anathemice. Prospectarea unor zone noi, neexplorate este atuul pe care mizează după şapte ani de absenţă discografică Vincent & co., neconsiderând Hindsight decât un album acustic, un mod de a se încălzi pentru actualul We’re Here Because We’re Here.

Get Off Get Out apropie din nou muzica Anathema de Pink Floyd şi Porcupine Tree. Cu cât ne apropiem de final, albumul începe să capete greutate.

Universal este în întregime o piesă pinkfloydiană, o melodie ecou amintind obsesiv de superbele albume din anii ’70, Atom Heart Mother (1970) sau Dark Side of the Moon (1973).

Hindsight reprezintă bilanţul acestui disc, o adunare a sentimentelor, ideilor, un mod de a percepe muzica şi în anul 2010. Este o piesă instrumentală care canalizează forţa creativă a întregului album, întreruptă pe alocuri de câteva pasaje lirice, recitative.

Per ansamblu, We’re here because we’re here este un album excelent, o treaptă în evoluţia britanicilor, un alt album marca Steven Wilson.

PS: Amprenta asupra poeziei mele a lăsat-o în cartea mea, Rock în Praga, piesa Fragile Dreams.

 

4 Comments

Filed under muzica din carte

Cupola muzicală a cărţii (VII)


 

Savatage e una dintre acele trupe care ar fi meritat mai mult în istoria rock-ului. O trupă contemporană cu Metallica sau Iron Maiden, balansând de la heavy metal la progressive, de la operă rock la power metal. O muzică conceptuală, o muzică pe care timpul ei nu a reţinut-o între acele trupe care umplu stadioanele din Germania sau Franţa.

Destinul Savatage este legat şi de tragica dispariţie a chitaristului Criss Oliva, dar şi de apariţia în scenă, după trecerea în nefiinţă a chitaristului a unei voci excepţionale, Zak Stevens.

Piesa care a inspirat un poem se numeşte Follow Me şi a fost inclusă pe albumul Edge of Thorns apărut în 1993.

PS: Acum vreo 8 ani, pe vremea net-ului dial-up am stat două săptămâni să trag de pe ODC un concert al celor de la Savatage din Japonia. Un moment unic spun eu.

 

 

Leave a comment

Filed under muzica din carte

cupola muzicală a cărţii (VI)


Deep Purple e o trupă care a avut un rol decisiv în formarea culturii mele muzicale. Nu atât la nivel de discografie, ci la nivel de idee muzicală. O referinţă din Child in Time ar fi fost prea puternică pentru restul cărţii, dar posibil ca pe viitor să mă ducă spre alte zone pe care aş putea să le stăpânesc mai bine datorită încărcăturii emoţionale pe care o degajă acea melodie.

Smoke on the water e o punte importantă a cărţii, veţi vedea.

PS: mereu am avut în minte această versiune…

 

Leave a comment

Filed under muzica din carte

cupola muzicală a cărţii (V)


Cred că orice istorie despre  rock ar trebui să cuprindă Metallica. Metallica e un brand, Metallica e o legendă, Metallica e genul de trupă pe care trebuie să o vezi în concert.

Cea mai celebră piesă a lor, Nothing Else Matters (Black Album, 1991) a inspirat un poem al cărţii mele. Ca o punte între trecerea de la adolescenţă spre maturitate, această piesă merită pusă pe repeat de 2000 de ori într-o singură zi. Asta dacă în 24 de ore poate fi cuprinsă de 2000 de ori. Dacă nu, improvizăm. Albumul din 1991 a reuşit să unească, spun eu, pentru totdeauna fanii stilului heavy cu cei care preferă mai mult baladele rock. Metallica e numitorul comun, un divizor universal pentru toţi rockerii de pe planetă.

and nothing else matters.

and nothing else matters.

and nothing else matters.

Leave a comment

Filed under muzica din carte