Category Archives: rubrica poetică

miró oglindindu-se în oglindă, un poem de Alex. Leo Şerban


M-am bucurat să parcurg cartea unui personaj pe care îl ştiam mai mult din perspectiva criticului de film. Dar se pare că frumuseţea poeziei nu vine din zona poeziei, ci din oricare alte zone cât mai puţin conectate ombilical de poezie. Astfel, putem vedea frumuseţea nebănuită a poemului.

degete sensibilite
şlefuind cărbunele din spatele ochiului

orbii au o cheie de cristal
cu ea deschid orice uşă

semne rostogolindu-se în ecouri
în timp ce pensula acoperă albul pânzei

orbii întorc o cheie de cristal
în uşile închise pentru totdeauna

(din volumul Alte camere. alte glasuri de ieri, Editura Pandora M, 2011, apărută în colecţia Cercul poeţilor apăruţi)

Advertisements

2 Comments

Filed under rubrica poetică

înainte de week end-ul la Iași


un poem de Diana Iepure, care mi-a plăcut foarte mult, atât recitat cât și în volum:

ca pe pieptul lui tata

mama face fețe de pernă
din cămășile vechi ale tatei
scoate gulerul mânecile lasă doar
nasturii la mijloc
sidefați
toată copilăria am dormit pe pernă
ca pe pieptul lui tata

(din volumul O sută cincizeci de mii la peluze, Diana Iepure, Casa de Pariuri Literare, 2011)

Leave a comment

Filed under rubrica poetică

Nichita Danilov


Finita la commedia

Lumina roșie. Cer negru.
Cameră cu 360 de ferestre și tot atâtea uși,
fiecare reprezentând o scenă de teatru.
În mijlocul camerei stau eu
travestit în Faust,
fumez și admir luna.
În spatele meu, tot eu,
travestit în Mefisto.
Fumez la fereastră și admir luna.

În dreapta lui faust și în stânga mea,
de asemenea eu, travestit
într-o femeie de stradă. Mă dau pe la ochi
și din când în când privesc strada.
În stânga lui Mefisto
și în dreapta mea,
eu, travestit într-un copil de cor.
Stau cu o carte de istorie
în mâini și provesc cum ninge.

Într-adevăr, în cameră cad fulgi mari,
numai peste creștetul copilului,
și se topesc pe filele vechi ale cărții.
Camera începe să se rotească.
La cele 360 de feresre
apar trupe de actori
și încep să joace Comedia Umană.

Ferestrele se rotesc
din ce în ce mai repede.
Ușile se închid. Scenele se suprapun.
Actorii se confundă
și intră pe rând unul în altul.
Rotația se încetinește.
Rămâne numai un singur actor
și o singură scenă de teatru.

Camera se oprește
Actorul se prăbușește mort,
cu fața la public.

Cel care am fost Faust
își lasă capul în piept,
intră în trupul lui Mefisto,
izbucnește în râs și dispare.
Mefisto se înclină spre sală.
își aruncă țigara
și intră în trupul femeii de pe stradă.
Apoi izbucnește în râs și dispare.
Femeia își pune rujul
și oglinda-n poșetă.
Scoate limba la sală,
izbucnește în râs și dispare.
Pe scenă rămâne numai copilul.

Copilul se studiază atent în oglindă,
apoi se întoarce la public și rostește
cu vocea lui Faust:
Finita la commedia!
Apoi cu vocea lui Mefisto:
Finita la commedia!
Și cu vocea femeii de stradă:
Finita la commedia!
Apoi se prăbușește mort pe estradă.

Ninsoarea se întețește.
Fulgi mari acoperă trupul copilului.
Corbi mari se rotesc peste Cartea de istorie
Spectatorii părăsesc în liniște sala.

(Din Câmp negru, 1982)

Leave a comment

Filed under rubrica poetică

Nina Vasile


începe să se schimbe lumea

o nouă practică poetică. pentru că ziua în care m-am întors în poem și el s-a întors cu mine acolo unde n-am mai simțit nici o lipsă. și avându-le așa pe toate, am fost în stare să fiu cel mai bun om de pe pământ. m/am întors către fiica mea cu iubirea în întregime. iar bărbatuil meu n-a mai trăit niciodată atâta frumusețe câtă începuse să încapă de după poemul în care mă retrăsesem fără să-l anunț.

(din volumul Poeme de putere, editura Vinea, 2011)

cu ocazia lansez rubrica poetică, cu o frecvență săptămânală…

Leave a comment

Filed under rubrica poetică