***
Începe să fie miezul nopții și să se așeze o tihnă
Pe toate lucrurile suprapuse,
Pe diversele etaje ale acumulării vieții…
Nu s-a mai cântat nici la pianul de la etajul trei…
Nu se mai aud nici pașii de la etajul doi…
Iar la parter radioul a tăcut și el…
Totul va adormi…
Eu rămân singur cu întreg universul.
Nu vreau nici să mă duc la fereastră:
Dacă privesc, peste tot sunt stele!
Ce mari tăceri majore se află în înălțimi!
Și cât de anticitadin este cerul!
Ceva mai devreme, retras,
În interiorul unei dorințe de a nu fi retras,
Ascultam temător zgomotele străzii…
Un automobil! -foarte rapid!-
Cele două perechi de pași conversează îmi vorbesc…
POcnetul brusc al unei porți închizându-se îmi face rău…
Totul va dormi…
Numai eu veghez, ascultând somnolent,
Așteptând
Ceva înainte să adorm…
Ceva…
9/8/1934 (traducere Dinu Flămând, editura Humanitas Fiction,Fernando Pessoa, Opera Poetică 2011)
