Și spun că, în timp ce natura nu are altă casă decât vizuina și peștera, societatea construiește case, iar omul când iese dintr-o casă construită, unde deja nu mai trăiește într-un mod natural, intrând în relații cu semenii săi, se construiește și el, iată; se prezintă nu așa cum e, ci așa cum crede că trebuie să fie sau poate să fie, adică într-o construcție adaptată raporturilor pe care fiecare crede că le poate contracta cu ceilalți. În adânc, pe urmă, adică înăuntrul construcțiilor noastre, puse la vedere, rămân ascunse bine,după jaluzele și obloane, gândurile noastre cele mai intime, sentimentele noastre cele mai secrete. dar din când în când, uite, simțim că ne sufocăm; ne învinge nevoia puternică de a deschide larg jaluzele și obloanele pentru a striga afară. în fața tuturor, gândurile noastre, sentimentele noastre ținute atâta vreme ascunse și secrete. (Caietele lui Serafino Gubbio. Operator, p. 77, editura Univers, 2008, ediția originală 1916, 1925)
retro-romantic 