Tag Archives: germania nazista

Dacă ai putea fi ucis, ai mai privi stelele în noapte?


Titlu: Jurnalul Annei Frank

Editura: Humanitas

Anul apariției: 2011 (1942-1944, însemnări)

Număr de pagini: 385

Preț estimativ: 42 RON

Traducător: Gheorghe Nicolaescu

Redactor de carte: Oana Bârna

Scriitorul american Philip Roth o considera pe Anna Frank o surioară pasională a lui Kafka. Totuşi, lecţia de istorie, pe care o reprezintă acest jurnal, e cu mult mai dură decât orice formă de literatură.  Sunt genul de persoană, care a considerat întotdeauna că un asemenea document face cât 1.000 de tratate de istorie scrise de 10.000 de academicieni cu mustaţă. Cum poţi reacţiona, când un copil de 14 ani vede în perspectiva morţii, o soluţie perfect plauzibilă, într-o lume ale căror reguli au fost răsturnate de regimurile totalitare? În delicateţea de care dă dovadă în scris, Anne atribuie morţii un epitet foarte fin pentru situaţia în care se află ea şi familia ei. Moartea este doar o perspectivă nu prea plăcută. Oare câţi adulţi, între care se încadrează şi subsemnatul, ar putea fi atât de calmi în faţa unui final  care nu are nicio logică? Absurdul acestei perioade istorice este cel mai degrabă legat de poveştile lui Kafka, dar mai ales de cartea lui Orwell, 1984.

Mă apasă mai mult decât pot spune gândul că nu putem ieşi niciodată şi mi-e teamă că vom fi descoperiţi şi apoi împuşcaţi. Bineînţeles că asta-i o perspectivă nu prea plăcută.

Anne Frank povesteşte, în jurnalul pe care îl ţine din 1942 până în 1944, viaţa pe care o duce într-o anexă a unei clădiri din Amsterdam alături de mamă, tată, sora Margot, familia Van Daan –formată din soţ, soţie şi fiul Peter, de care Anne se îndrăgosteşte – şi de stomatologul Dussel. Alte personaje sunt foşti colaboratori ai domnului Frank, care îi aprovizionează pe evreii ascunşi şi, fără de care grupul nu ar fi reuşit să reziste până la capturarea din august 1944.

Îmi place să cred că Anne Frank ar fi putut deveni o bună prozatoare. Îmi place să cred că oamenii, citind asemenea cărţi pot înţelege, în adevăratul sens, ce valoare imensă o reprezintă pacea într-un spaţiu şi într-un timp, dar şi cât de rău pot face discriminările unei comunităţi. Psihologic vorbind, fiecare obiect din anexă, odată pierdut, determina o dramă intrinsecă pentru posesorul ei. Ori, cum se va vedea mai jos, stiloul reprezenta pentru Anne Frank legătura cu lumea de afară. Valoarea pierderii este şi mai mare mai ales după momentul, în care oficialităţile olandeze au anunţat că vor face tot posibilul să adune toate însemnările din timpul războiului cu relevanţă istorică pronunţată.

Şi, într-adevăr, tristul presentiment s-a confirmat a doua zi de dimineaţă, când tata, curăţând soba, a găsit clama cu care se prinde stiloul de buzunar în mijlocul unei grămezi de cenuşă. Din peniţa de aur nu mai rămăsese nimic. “S-a lipit în mod sigur de vreo cărămidă”, a fost de părere tata. Mi-a rămas o consolare, chiar dacă una destul de slabă: stiloul meu a fost incinerat, exact aşa cum vreau şi eu să fiu cândva.

Oricât aş încerca să privesc acest text ca pe o operă literară mi-e greu să las deoparte valoarea lui istorică. Jurnalul Annei Frank e un film istoric, turnat timp de doi ani, într-o anexă a unei clădiri din Amsterdam. Din păcate, violenţa folosită la finalul acestui film, final ce nu a mai fost difuzat nu a fost realizată folosind cascadori, ci actorii au fost sacrificaţi în diferite moduri, în lagărele naziste. Dacă aşa ar fi funcţionat cinematografia, nimeni nu ar mai fi ales roluri negative în filmele de acţiune. Trecând dincolo de această metaforă, mai mult sau mai puţin reuşită, nu pot percepe la nivel uman cum poate o fetiţă de 14 ani să aibă atât sânge rece, când se referă la propria moarte. Anne frank reprezintă DEMNITATEA UMANĂ ABSOLUTĂ.

Te scutesc de restul discuţiilor. Sunt foarte calmă şi nu-mi pasă de toată agitaţia asta. Am ajuns în punctual în care-mi este aproape indifferent dacă mor sau rămân în viaţă. Lumea a continua să se învârtească şi fără mine, iar eu, oricum,  nu mă pot opune evenimentelor. Îmi asum riscul şi nu fac nimic altceva decât să învăţ şi să sper că totul va fi bine.

Anne se dovedeşte a fi o persoană puternică, cu un simţ analitic foarte dezvoltat. Îi caracterizează pe toţi cei care locuiesc în anexă sau au vreo legătură cu ea, se îndrăgosteşte, iubeşte, are momente când îşi urăşte mama şi îşi idolatrizează tatăl, trece de la agonie la extaz, de la calm la vulcan, dar îşi păstrează o cursivitate aproape înăscută în textul cu care umple paginile jurnalului. Lamentaţiile ei nu sunt lamentaţii, ci sunt strigăte de ajutor. Literatura nu îţi dă voie să imprimi textului mesaje S.O.S. Istoria şi existenţa umană au tot dreptul să o facă, mai ales când vorbim de lupte inegale.

Cine ne-a impus asta?  Cine a făcut asta din noi, evreii, o excepţie printre toate popoarele? Cine ne-a făcut să suferim aşa? Dumnezeu e cel care ne-a făcut aşa, dar tot Dumnezeu e cel care ne va ridica.

Cum ar fi ca oricare dintre noi să nu se mai poată bucura pentru un timp îndelungat de bucuriile simple ale vieţii, precum lumina soarelui, sunetul oraşului, agitaţia pieţei sau un film la televizor? Cum ar fi ca după un an şi jumătate să poţi privi din nou noaptea şi stelele, cu riscul de a putea fi ucis? Sunt întrebări la care nu pot răspunde. Cine va putea răspunde, doar citind acest jurnal?

După un an şi jumătate, vedeam noaptea pentru prima dată iarăşi faţă-n faţă. După seara asta, dorinţa de a asista la acelaşi spectacol a fost mai maredecât frica de hoţi, de o caspă întunecoasăşi plină de şobolani sau jafuri.

Dacă ai putea fi ucis, ai mai privi stelele în noapte?

Advertisements

2 Comments

Filed under recenzii de carte

din Jurnalul Annei Frank (I)


28 septembrie 1942 (Completare)

Mă apasă mai mult decât pot spune gândul că nu putem ieşi niciodată şi mi-e teamă că vom fi descoperiţi şi apoi împuşcaţi. Binenînţeles că asta-i o perspectivă nu prea plăcută.

(Humanitas, 2011, traducere Gheorghe Nicolaescu)

Leave a comment

Filed under citate