Tag Archives: japonezi

În căutarea oii fantastice: părere de cititor (I)


Titlu: În căutarea oii fastastice
Autor: haruki Murakami
Editura: Polirom
Preț estimativ: 16 lei

Haruki Murakami nu este singurul autoir japonez de top al momentului. Putem totuși spune, folosind o expresie uzitată că Haruki reprezintă perla coroanei literaturii nipone contemporane. Fiind un autor care îmbină până la cele mai fine mecanisme realul cu fantasticul, sacrul cu profanul, este foarte greu să mă poziționez din perspectiva unui cititor neimplicat sau obiectiv.

În căutarea oii fantastice trebuie privită ca o metaforă a anxietății omului secolului al XX-lea în fața necunoscutului, insolitului. Oaia lui Murakami preia din atributele vacii indiene doar la nivel superficial, devenind pe de o parte un animal sfânt, dar și un subiect TABU. Prin primele 100 de pagini am nvigat anevoios, datorită coborârii textului parcă prea adânc în cotidianul imediat al anilor 1970-1980. Totuși am dat peste un pasaj savuros, o odă adusă anatomiei umane dintr-o perspectivă nouă, cel puțin pentru mine. Subit, urechea devine centrul universului erotic și sexual.

De fapt, motivul pentru care n-am aruncat fotografia în fundul vreunui sertar a fost că, într-un anumit sens, urechile respective mă fermecau. Erau niște urechi de vis, urechi în toată puterea cuvântului. Niciodată imaginea mărită a vreunei alte părți anatomice (inclusiv a organelor genitale) nu avusese asupra mea un asemenea efect

Pe lângă acest surprinzător fetiș, Haruki Murakami controlează și zone de silogism, în care creionează o serie de reflexii prin personajele sale.

Onestitatea și adevărul sunt ca propa și pupa unui vapor. la început își face apariția onestitatea, al sfârșit adevărul. Intervalul dintre ele este direct proporțional cu dimensiunile vaporului.

VA URMA săptămâna viitoare

21. noiembrie 2011

 

Advertisements

3 Comments

Filed under recenzii de carte

O criză japoneză


autor: Ryu Murakami
titlu: În supa miso
editura: Polirom
anul: 2006 (ediţia originală 1997)
nr. de pag.: 214
preţ: 10 lei
traducător: Florin Oprina

Există anumite cărți, care îți schimbă percepția asupra literaturii. Cred că În supa miso este una dintre cele. O prietenă îmi spunea înainte de a mă lovi de această carte că mă invidiază că urmează să citesc această carte. După ce am terminat de lecturat, am nutrit și eu același sentiment pentru cei care se vor lovi de acest roman.

Dincolo de violența romanului, dincolo de scenele sângeroase se ascunde de fapt prezentarea unei societăți japoneze aflată într-o criză de identitate, la mijlocul anilor 90. Ryu Murakami joacă rolul uni bun sociolog, transpus și în fragmentul următor:

 Clienții mai curioși mă întrebau de ce în Japonia există atâtea automate. Oricum sunt magazine non-stop peste tot. Nu mai e nevoie să pui și aparatele. Ba mai mult, de ce e nevoie să existe atâtea feluri de cafea la cutie și sucuri și băuturi energizante? Cum pot producătorii să aibă profit dacă fac atâtea sortimente? Nu știam nici acum să răspund la întrebările astea, iar la început nu reușeam să  înțeleg de ce întreabă americanii asemenea lucruri. Din punctul de vedere al străinilor, sunt multe chestii neobișnuite în țara asta și pe majoritatea  nu aș putea să le explic. De ce, în ciuda faptului că japonica e una dintre țările cele mai bogate, oamenii muncesc până  când se întâmplă să cadă morți? Poți înțelege niște fete din vreo țară din Asia, dar liceenele de aici de ce se protituează? Oricine pe lume muncește pentru fericirea familiei, dar în japonica există sistemul transferurilor la câte un post departe de casă și nimeni nu se plânge. Nu pot să explic lucrurile astea – și nu pentru că aș fi tâmpit. Așa ceva nu scrie nici în ziare, nici în reviste, șI nici la televizor nu vorbește nimeni de ele. Nu îți explică nimeni de ce în Japonia există feomenele astea, care, văzute din afară, par foarte stranii.

 O altă temă importantă este Japonia sexuală. Tokio, un paradis sexual,  este destinația ideală pentru americanii dornici de diferite manifestări ale sexualității. Totuși, spre deosebire de romanul Ecstasy, aici accentul cade mai mult pe crimă decât pe sex. Sexul e doar o rotiță din marele mecanism al crimei sângeroase.

Nu numai în Kabukicho, ci în oricare cartier de plăceri numărul celor care veneau acolo doar cu scopul de a face sex scădea. În Hihashi-Okubi e o stradă unde tipi de vârsta a doua stau la coadă să poată vorbi cu eleve de liceu. Intră într-o cafenea șI doar pentru că stau de vorbă, le plătesc cu câteva mii de yeni.

 Probabil cel mai persistent pasaj pentru perioada actuală, dar și pentru timpul care va veni este următorul, în care criam este prezentată ca un corp fizic ce nu comunică cu exteriorul. Cuvintele sunt de prisos în fața unei asemenea bucăți aproape suprarealiste.

 Pe nesimțite mi s-a conturat o halucinație: cum că barul nu avea ferestre , ci pe perete exista un un ecran uriaș pe care se transmiteau imagini din stradă. Lumea de afară, lumea în care oamenii încă se plimbau  și vorbeau, mi se părea ceva străin și îndepărtat. Pășisem deja în lumea morților. Afară oamenii vindeau șI cumpărau sex. Femeile, cu pielea zburlită pe picioare pe sub fustele scurte din cauza frigului, își ofereau corpul pentru bani, iar bărbații râdeau și cântau, căutând o femeie care să le risipească singurătatea. Neoanele pulsau, iar șleperii strigau după trecători. Vedeam imaginile astea ca pe o fotografie neclară. Abandonasem orice speranță. Lumea aia era acum mult prea departe de mine.

 Murakami revine mereu, mereu la aspecte din viața japonezilor. Religia este un subiect pe care pare a-l critica vehement. Venerarea elementelor naturale este motivul pentru care autorul japonez se oprește asupra religiei. Concluzia, religia japonezilor nu are multe în comun cu religia vesticilor.

În țara asta nu se gândește nimeni la Dumnezeu, și-a spus. Nimeni nu suferă, nimănui nu-i este atât de greu, încât să nu aibă altă scăpare decât să apeleze la Dumnezeu. Despre clopotele libaneze  i-a povestit un ziarist libanez care trăiește aici de peste douăzeci de ani. I-a spus că în Japonia nu există Hristos sau Mahomed, nu există dumnezei așa cum îi concept vesticii. Oamenii înfășoară câte o funie în jurul unui copac mare sau al unei pietre șI le consideră zei. Cică venerează spiritele străbunilor.

 Personajul central al cărții, psihopatul americanul Frank, autorul masacrului din bar, are o percepție foarte interesantă asupra istoriei Japoniei. E posibil ca Ryu Murakami să fi împrumutat o idée personală vocii personajului. Aici trebuie ținut cont șI de back-ground-ul american al autorului japonez.

 – E foarte interesantă istoria japoniei. Peruanca știa multe. De dinainte de Hristos, japonezii n-au făcut altceva decât să cultive orez. Au importat tobele din Africa, au aflat despre prelucrarea metalului din Persia, dar tradiția lor de cultivatori de orez a rămas neschimbată. Însă, când portughezii le-au adus arme de foc, lucrurile s-au schimbat. Au început războaie. Până atunci se luptaseră doar cu săbii. Era ceva elegant, ca un dans ritual. Vezi asta în filme. Au început însă să folosească din ce în ce în ce mai mult armele de focșI au invadat țările vecine. Numai că, neavând până atunci ocazia să interacționeze cu străinii, erau nepricepuți la ocupații și aclimatizări. CeilalțI au început să-i urască. RĂzboaiele astea stângace au continuat până la bombele atomice. Apoi și-au schimbat mentalitatea, au decis să nu se mai războiască și s-au concentrate asupra producției de electronice. Li s-a potrivit. Probabil că era drumul spre progress menit lor. Au pierdut războiul, dar de fapt lupta lor s-a dat cu America pentru influența în China șI în Asia de Sud-Est. Așa au trecut câteva zeci de ani șI în cele din urmă poțI spune că japonezii au câștigat.

Recomand cu căldură această carte unor cititori fără inhibiții.

Leave a comment

Filed under recenzii de carte