Tag Archives: literatura japoneza a secolului XX

Pe Ryu Murakami nu mi l-aş dori printre prieteni…



TitluPiercing

AutorRyu Murakami

EdituraPolirom

Anul apariției: 2009 (1994, ediţia originală)

Număr de pagini: 207

Preț estimativ: 25 lei

Traducător: Mihaela Butnariu

 

Avem de a face cu un alt thriller psihologic marca Murakami Ryu. Ăsta e genul de om pe care nu mi l-aş dori niciodată prieten, dar cărţile lui pur şi simplu le devorez. Ca o paranteză, nici pe Kafka nu mi l-aş fi dorit prieten. Asta îmi dă ideea de a alcătui un top al scriitorilor favoriţi pe care nu aş dori să îi am printre prieteni.

Piercing nu este o carte despre arta tatuajelor şi a piercingului, ci mai degrabă titlul reprezintă un simbol, un simbol al durerii de scurtă durată la nivel fizic, dar care persistă mental pentru totdeauna.

Kawashima Masayuki este personajul principal, un japonez cu o carieră strălucită în domeniul de media & publicitate, dar cu un pronunţat caracter patologic dobândit în copilărie din relaţia cu mama sa, dar şi cu alţi copii la orfelinat, după ce se hotărâşte să scape de iadul de acasă.

Când era mic, ca să scape de durere şi de spaima provocate de bătăile repetate ale mamei lui, se autosugestiona că nu el era cel lovit în momentul acela şi astfel reuşea să nu mai simtă durerea.

Taku-chan îşi iubea iepuraşul mai presus de orice, iar seara se ruga de îngrijitoare să-l lase să doarmă cu el în braţe. Într-o zi, chiar sub ochii lui Kawashima, Taku-chan, care până atunci se jucase cu iepuraşul, mângâindu-l  cu gingăşie, l-a apucat dintr-o dată de urechiuşele încă fragede, s-a ridicat în picioare şi l-a izbit cu putere de caldarâm.

Această ultimă imagine o percep extrem de poetic, un iepure zdrobit de caldarâm. Nu mă întrebaţi de ce. Ştiu doar că mintea şi sufletul meu funcţionează diferit decât mintea şi sufletul altora.

Avem de a face cu mai multe simboluri. Murakami insistă foarte mult pe spărgătorul de gheaţă, pe care îl împrumută din filmul Basic Instinct. La fel ca şi piercingul, acest spărgător simbolizează acea moarte violentă, pe care Murakami o prezintă obsesiv. Personalitatea întunecată a lui Kawashima este cel mai bine reprezentată atunci când se naşte îl el un instinct primar opus celui părinte-copil. Personajul are un moment în care vrea să înfigă spărgătorul de gheaţă în propriul copil. Găsim o patologie ereditară, caracteristică întregului microroman. Toate personajele par a fi copii la o scară mai mare sau mai mică a lui Kawashima: soţia, prostituatele întâlnite, tovarăşii de joacă de la orfelinat din amintirile personajului. Astfel, Kawashima devine un exponent al copiilor maltrataţi de părinţi şi, care este pregătit să devină agresor pentru a avea un tablou complet.

Kawashima ajunsese să se considere un exponent al acestor copii maltrataţi de părinţi. Un exponent al copiilor deveniţi nişte puncte nesemnificative în diorama întunecată, un martir care-şi înfrunta inamicii gigantici doar cu un spărgător de gheaţă în mână.

Părul, bătut de vântul îngheţat şi puternic, îi stătea vâlvoi, sârmos, dinţii îi clănţăneau în gură, nasul îi curgea, ochii îi clipeau necontenit şi îi dăduseră până şi lacrimile.

Financial Times scria despre microromanul lui Murakami că este echivalentul unui film horror de o intensitate obsesivă. Intriga este bine dozată, iar finalul este deschis. Pentru a vă deschide apetitul pentru acest volum, vă mai dau un citat şocant. Este replica mamei către fiul ei, rememorată de Kawashima.

Eşti un copil ciudat. O să ajungi nebun când o să creşti mare. Ştiu asta pentru că am avut un coleg de clasă ca tine. Am fost la el la spital doar o dată. Băiatul ăla îşi petrecea tot timpul într-o cămăruţă fără ferestre  şi (…) stătea cu urechea lipită de perete ascultând o voce, pe care numai el o auzea”

Nota cititorului: 9

Leave a comment

Filed under recenzii de carte

În căutarea oii fantastice (II) completare la părerea de cititor


După de mai bine de 100 de pagini, japonezul se joacă cu răbdarea noastră plimbându-ne prin cotidianul nipon, la un moment dat apare descrierea oii fantastice, a acelei oi, care nu este deloc specifică ținuturilor japoneze.

La o privire mai atentă, pe mijlocul spateluise distingea ceva ca o pată de cafea, dar era atât de neclară încât putea la fel de bine să fie un defect al filmului (…) Oaia din desen avea pe spate un semn ]n form[ de stea. Asta era pata din fotografie.

O mică adăugire: un comentator al acestui articol pomenea de Miorița. Nu știu dacă poate fi vorba aici de o asemănare nici măcar parțială între cele două patrupede. Plus că vorba românului, nu orice câine e scurt de coadă. Și ca să vă conving, literatura pentru mine e o plăcere, nu un chin în a căuta dovezi palpabile și a descoase afirmații ticluite.


De aici, începe recitalul lui Murakami și toate încep a se lega. Personajul principal își dă seama că a intrat într-o zonă crepusculară unde nu mai există o ușă de ieșire. Tot aici ne este spusă și istoria acestei oi fantastice.

Cred că oaia a intrat în șef. Asta s-a întâmplat probabil în 1936. Apoi, în următorii 40 de ani, oaia a rămas să trăiască înăuntrul lui.

Cititorul ajuns în acest punct nu mai poate părăsi copertele cărții, fiind purtat de valul lecturii pe Insula Hokkaido, unde întâlnește istorie, tradiție, superstiții și foarte mult miraj. Acea zonă crepusculară de care vorbeam se manifestă prin imperativele de mai jos.

Fie găsim oaia, fie n- găsiim. Pentru niciunul dintre noi nu există cale de mijloc. (…) O dată ce ați intrat în posesia mingii nu vă mai rămâne decât să alergați cu ea spre poarta adversă. Chiar dacă în final se dovedește că poarta nu există.

Ca și Ryu Murakami, nici Haruki nu se sfiește să critice societatea niponă, folosindu-se de această dată chiar de vocea naratorului.

Prostia fundamentală a Japoniei moderne constă în faptul că n-am învățat nimic din interacțiunea cu alte popoare din Asia. exact așa stau lucrurile și cu oaia. Creșterea oilor în japonia a fost sortită eșecului pentru că toată lumea le-a privit ca pe niște simple surse de lână și carne.

Oare  ciobanul moldovean se gândea și la altceva decât la carnea și lâna oii?

Să aveți o lectură faină!

 

2 Comments

Filed under recenzii de carte