Tag Archives: marius ghilezan

o prima recenzie la rock in praga


Pe la cenacluri, Andrei Zbîrnea mă enerva cu Adela lui şi cu track-urile fără titlu. Avea metafore forţate şi prea puţină vervă lirică. La niciun an, m-a surprins plăcut de două ori. Odată cu o sală plină ochi a la Legere (clubul din Rosetti) şi a doua oară cu volumul care încheagă trăirile juvenile în volumul de debut Rock în Praga. Citind cu atenţie poemele, mi-am reproşat judecăţile pripite. Iată o carte convingătoare.

mai mult aici, de Marius Ghilezan

Advertisements

Leave a comment

Filed under aprecieri critice

componența juriului IDC


Juriu

Anul acesta, la editia a II-a a Concursului literar, am decis sa beneficiem de calitatile pe care le au premiantii editiei precedente. Astfel, in juriul am cooptat 4 premianti care au raspuns afirmativ cererii noastre, intelegand nevoia de a se implica in proiectul cultural “Incubatorul de condeie”. Alaturi de ei s-au alaturat profesionistii din litere si comunicare.

Le multumim pentru incredere:

Andrei Zbîrnea, 

născut la 20.11.1986 în Urziceni,  este licenţiat al Facultăţii de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. A publicat poezie în revistele Orizont Literar Contemporan, Subcultura și Tiuk!. A fost editor al revistei Subcultura (on-line şi tipărit). A susţinut mai multe lecturi, dintre care, cele mai importante sunt cele de la Cenaclul Marin Mincu şi de la Institutul Blecher. Rock în Pragaeste debutul real al lui Andrei în poezie. Blogulhttps://rockinpraga.wordpress.com/ este spaţiul virtual al autorului. 

Diferența dintre literatură și maculatură este ca diferența dintre atletism și patinaj artistic. Consider că sunt suficient de pregătit să observ această diferență și cred cu tărie că au rămas talente încă nedescoperite, care pot însemna ceva în literatura anilor ce vin. Cred în Incubatorul de condeie, pentru că e un proiect ambițios, pentru și întru literatură.

Oana Cristina Uţă,

n. 1983, Bucureşti. Scrie şi citeşte de la 6 ani, obligată fiind să-i citească basmele fraţilor Grimm surorii mai mici. În liceu se pierdea aproape lunar în Pădurea spânzuraţilor a lui Rebreanu ca mai târziu să-l ţină captiv în poşetă doar pe Mishima. Mergând astfel pe firul apei, îşi ia masterul în marketing, lucrează 4 ani în publicitate pentru ca în prezent să desluşească kanji ca studentă în anul 2 la japoneză. În 2010 participă şi câştigă la IDC, secţiunea proză scurtă iar din 2011 îşi îmbracă poveştile în plic în cadrul proiectului „Poveştiri fără filtru”.

“Incubatorul de condeie” (IDC) a fost primul concurs literar la care am participat şi pot spune că emoţia simţită în momentul trimiterii mailului cu înscrierea va fi probabil greu de egalat. O experienţă cu totul specială la care au contribuit în primul rând colegii de la atelierul IDC (A1-IDC) – Gena, Claudia, Manuela, Silvia, Catinca, Raluca, Decebal, Aurel, Rodica, Elada, Iordana – oameni pe care sunt mândră că i-am cunoscut şi care au transformat câteva ore dintr-o zi de sâmbătă în poezie, poveşti cu prunci şi văcuţe ce stăteau agăţate de un colţ de lună – toate cusute frumos de fumul ce ieşea atât de boem din ţigara lui Mario.

Editia a II-a a IDC vine într-o perioadă când din păcate tânăra generaţie dă dovadă de o inapetenţă pentru literatură, cărţi – lecturarea & înţelegerea lor, totusi eu aştept ca viitorii participanţi la IDC să arate că scrisul şi cititul încă se mai poartă”.

Ioana Stanciu

are 21 de ani, este nascuta intr-un orasel de munte, Piatra-Neamt, iar in prezent studiaza in Bucuresti, la Facultatea de Stiinte Politice.
Ii place sa scrie, despre ceea ce vede, simte, traieste, iubeste, regreta sau spera. Iubeste literatura, muzica, fotografia si oamenii frumosi, iar a doua sa casa este marea. Doreste nespus sa bea o cafea, poate intr-o alta viata, cu Eliade, Cartarescu, Brumaru, Sorescu, Barbu sau Pillat.
Crede ca poezia i-a deschis un drum spre a se descoperi si, cu siguranta, mai are inca multe de aflat…


“Incubatorul de Condeie” – un nume minunat pentru un concurs de debut literar, un concurs special pentru mine, intrucat, intr-o perioada mai gri pentru mine, din punct de vedere al creatiei literare, mi-a dat un imbold pentru a continua sa scriu, pentru a spera la lucruri mai mari, pentru a-mi valorifica in continuare condeiul, trecut prin acest “incubator”, pus in functiune de oameni frumosi, simpli si dedicati, care  se gandesc si la debutantii in poezie sau proza.

Debutanti care, indiferent ca au 20, 40 sau 60 de ani, sunt poate prea neincrezatori sau prea timizi pentru a se “arunca” direct in alte concursuri literare de notorietate in Romania.
Multumesc, proiectului AdLittera si organizatorilor IDC, pentru ca mai credeti in cultura, in talent, in imaginatie, in literatura, in libertatea de expresie si in viitor!
Multumesc pentru ca sunteti ALTCEVA intr-o lume din ce in ce mai gri!”

Ancuța Iosif

are 22 de ani, a terminat vara asta facultatea de jurnalism şi-i plac oamenii la nebunie. Are răbdare să-i asculte, să scrie despre ei şi este într-o permanentă căutare de poveşti. Dacă nu este în oraş, înseamnă că a fugit prin munţii noştri. Scrie în revista „Stud-Life” şi  profita de răbdarea editorilor de la „Decât o Revistă”, care o invaţă cum să „show, don’t tell” în articole. Anul trecut s-a numărat printre câştigătorii IDC la secţia „proză scurtă”, iar anul acesta face parte din juriul concursului – la aceeaşi categorie – pentru că ştie că ficţiunea porneşte în fond tot de la fapte reale şi asta e frumuseţea genului: te poţi juca cu personajele şi cu realitatea lor.

“Voi frunzări lucrările voastre şi le voi alege pe cele care mă fac să-mi pun întrebări, să vreau să continui lectura şi nu pe cele care-mi vor da răgaz să-mi fac o cafea. Vreau să mă faceţi să văd cadrul şi personajele, să nu-mi spuneţi că era toamnă, ci că frunzele uscate gemeau sub paşii personajelor voastre. Răsturnările de situaţie care bulversează sunt un plus. Limbajul să fie cum vreţi voi – simplu sau pentru elitişti – dar cu toate cratimele și diacriticele la locurile lor.”

Ofelia Prodan

s-a născut în localitatea Urziceni, din Ialomița. Studii de sociologie la Universitatea din București, studii postuniversitare la Facultatea de Informatică, Universitatea Politehnica, București. Debut absolut cu volumul Elefantul din patul meu. A publicat poezie în majoritatea revistelor literare importante din România.

Volume publicate
Elefantul din patul meu, Vinea, iunie 2007 (Marele Premiu Ion Vinea, 2007; Premiul pentru debut al Asociației Scriitorilor din București, 2008; Premiul revistei Luceafărul, 2008; Nominalizare la Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera Prima, 2008)
Cartea mică, Brumar, noiembrie 2007 (nominalizare la premiul “Euridice”, 2008)
Invincibili, Vinea, iunie 2008
Ruleta cu nebun, Vinea, noiembrie 2008 (Premiul Special la Festivalul Național de Poezie “George Coșbuc”, ediția XXV, 2009)
În trei zile lumea va fi devorată, Paralela 45, 2010  (Nominalizare la Premiul Marin Mincu, 2010)
Ulise și jocul de șah (Ulysses and the game of chess), volum bilingv, Charmides, 2011

Mai multe poeme ale Ofeliei Prodan au apărut în:
Antologia Colocviului Tinerilor Scriitori, coord. Antonio Patraș, Ed. Convorbiri literare, Iași, 2008
Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc, Daniel D. Marin, Ed. Paralela 45, Pitești, 2010
Cele mai frumoase poeme din 2010, Claudiu Komartin și Radu Vancu, Ed. Tracus Arte, București, 2011

“Aş dori să văd concurenţi care să spargă barierelele autoimpuse de generatiile anterioare prin noutate şi consistenţă.”

Marius Ghilezan

Programat în Maramureş, Marius Ghilezan a fost adus de părinţi să se nască la Timişoara, în 1964, anul morţii lui Sam Cooke, la doar 33 de ani. A copilărit între bunicii de pe Lunei şi Someşului, străzi din Fabric-ul timişorean. Descoperă de mic portrete ale Regelui Mihai, alături de titluri de proprietate şi mulţi bani în podurile caselor. I s-a spus că nu are voie să mărturisească, de teama comuniştilor, bogăţiile de taină. A trăit mulţi ani în casa plină de trandafiri a industriaşului Bojak, care a fost obligat să părăsească ţara după naţionalizare. La ceilalţi bunici, dinspre tată, a cunoscut-o la familia Gherman pe Doina (Ana Blandiana). L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Adrian Păunescu i-a recitat la vârsta de 14 ani un poem în Cenaclul Flacăra. De mic a crescut cu inima violetă, iubind-o cu toată fiinţa sa pe Poli Timişoara. Ulterior i-a dedicat o carte: FURIA (Humanitas, 2005). În 1989 a participat la toate evenimentele revoluţiei. Încă din 12 ianuarie 1990 s-a înscris în PNL, fiind redactor-şef adjunct al ziarului DIALOG LIBERAL. Ulterior a devenit sfetnic de taină a lui Corneliu Coposu. A studiat Jurnalistica şi Psihologia. Ca urmare a unui stagiu în America, a publicat primul MANUAL DE CAMPANIE ELECTORALĂ din România. Este autorul volumelor de eseuri: HOŢIA LA ROMÂNI şiIMPOSTURA – DESPRE SNOBISM ŞI PUTEREA FALSULUI. Recent, la Editura Corint i-a apărut volumul de versuri: ŢIGARA UNUI VIITOR DE PAIE. Ca şi ziarist a lucrat la ROMÂNIA LIBERĂ, EVENIMENTUL ZILEI, COTIDIANUL, fiind colaborator al BBC, Europa liberă, Vocea Americii, Dilema, Observatorul cultural, Timpul, Lumea liberă (New York), Patria, Banatul, Timişoara, Luceafărul de dimineaţă. A fost lector la Institutul Diplomatic Român, Institutul Naţional de Administraţie, Transparency International. Consilier la doi prim miniştri şi un primar general al capitalei, toţi de dreapta. Critic acid al criptocomunismului A coordonat diverse campanii electorale. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţiBOOKISEALA.

Aş vrea ca din Incubatorul de condeie să sară leul British, vieţuitoare de care românii nu prea au avut parte. Aş încuraja tinerele talente care au povestea în sânge şi personaje de forţă în scris. Poate visez…

sursa: http://idc.adlittera.com/juriu/

Leave a comment

Filed under anunţuri din zona literaturii

O chestiune de opţiuni şi unghiuri


Autor: Marius Ghilezan
Titlu: Ţigara unui viitor de paie
Editura: Corint
Anul: 2011
Nr. de pag.: 124
Preţ: 20
Redactor: Camelia Tudor

Când am început să citesc volumul lui Marius Ghilezan, am reuşit să realizez două sinapse culturale de mare efect, ambele provenind din spaţiul mioritic. Din punct de vedere poetic, timişoreanul mi-a adus aminte de una dintre primele mele experienţe legate de poezia contemporană şi anume, volumul Moartea citeşte ziarul a lui Mircea Dinescu. De asemenea, am găsit un corespondent şi în muzica rock actuală, mă refer aici la albumul de debut al clujenilor de la Lună Amară (foşti Tanagra Noise), Asfalt, apărut în anul 2004.
Pornind de la aceste două premise, volumul lui Marius Ghilezan a curs bine cu poporul întreg care aşteaptă papagalul să-i citească destinul.
Există mai multe tipuri de istorie pe care le serveşte autorul. Una dintre ele, poate cea mai dureroasă este o istorie a cinismului, pe care o regăsim în poemul Memoria.

În clasa profesorului Banu Rădulescu
se strigă catalogul celor ucişi în temniţele comuniste
“unde sunt cei care nu mai sunt?”

Pe peretele din dreapta, geografia detenţiei,
iar pe băncile din mijloc, în loc de caiete,
revista gândirii arestate,
în stânga, doar ferestrele ţăndări,
hârtii lipicioase atârnă
pline de muşte cu un sfârşit aşteptat.

Memoria este durerea din cap.
Rechizitorii întregi aşteaptă cuminţi în dulapuri
– sub lacăte plosca de fier –
să fie trimise pe calea justiţiei.

Profesorul continuă să strige catalogul,
în sală, doar îngeri.

Cei care nu mai sunt au numere matricole
în loc de morminte.

Ca praful pe bănci, memoria stă cuminte
şi aşteaptă recunoştinţă.

În poemul Nimeni nu moare din credinţă, poetul intră în dialog cu dizidenţa anti-comunistă, prin crearea unor scenarii istorice la care ar fi putut fi martor/ şi-ar fi dorit să fie martor. Tăiertura versului este una de chirurg experimentat, dar şi o dovadă că versul post-douămiist poate avea forţă şi consistenţă.

să eliberez din temniţă
binele arestat
şi să-l duc
într-o firească şi dumnezeiască
guvernare
şi apoi să mă înalţ,
fără virtutea militară,
numai cu misiunea împlinită
a robului întru credinţă
(Nimeni nu moare din credinţă)

Adevăratul pretext al acestei cărţi, vizibil atât în titlu, dar şi în câteva dintre poeme este Yalta, unde cei trei (Marea Britanie, Uniunea Sovietică şi Statele Unite) fumaseră cu sete / şi până la chiştoc (lirism pur) / ţigara unui viitor de paie (o lecţie de istorie prea puţin predată în şcolile din România).
Surprizele lui Marius Ghilezan nu se opresc aici. Poemul Licuriciul este varianta bănăţeană pentru Ferma Animalelor a lui George Orwell. Fabula poetului timişorean de duce cu gândul la turnători mai mici sau mai mari, la parveniţi de toate soiurile, fauna fiind foarte diversificată: grauri, ciori, corbi, lotrii, guzgani etc.
Şi cum Marius Ghilezan nu putea rămâne tributar trecutului, cea mai bună metodă de a se apropia de contemporani este stadionul. Golul literar este de fapt o ironie la adresa degradării sociale, un pumn dat literaturii de consum care se scrie astăzi.

Cine mai are nevoie de ficţiune când stadioanele sunt pline de intrigi?
Există o literatură a gazonului,
chiar dacă opera e colectivă,
simţul estetic şi nativii
fac peluzele să exulte
la fiece insinuare,
jambierele sunt trase în paragrafe simple
dribling la epitaf,
prapurii sunt petarde şi steaguri.
(Gol literar)

Ruperea de prezentul cenuşiu şi accesarea viitorului incert se face datorită ideii că în viaţă nu totul e google/mai sunt şi biblioteci. Totuşi, pentru unii E-Pad-ul e marfă / şi te ţine bine în ghiare. Până la urmă, totul este o chestiune de opţiuni şi de unghiuri. Ca un meci de snooker, cu Marius Ghilezan în rolul lui Mark Williams.

2 Comments

Filed under recenzii de carte