Tag Archives: pink floyd

Fates Warning, deseară


Nu am mai scris de ceva timp de muzică rock. În seara asta, după multă vreme voi asista la un concert de metal progressiv. E un fel alinare a suferinţei mele, mai bine zis a umorilor mele că nu am reuşit să văd încă două trupe monumentale. este vorba de Pink Floyd (slabe şanse) şi Dream Theater (dacă nici la anul nu vin, mă duc eu după ei, chiar şi în formula fără Mike Portnoy). La lista asta foarte scurtă se mai adaugă şi alte trupe de prog, care fie nu mai există, vezi Savatage, fie cu greu vor ajunge pe la noi. Aici vezi Porcupine Tree. Nu mă simt vinovat că nu i-am văzut pe Riverside anul trecut. Ăştia sunt nişte polonezi extrem de faini, desigur tot din zona prog. Şi ca să vedeţi cât s-a dezvotat piaţa concertelor de la noi, tot în aceeaşi zi au concertat Haggard, pe care am reuşit să îi văd pentru prima dată. Spuneam că nu mă simt vinovat din simplul motiv că voiam neapărat să văd haggard pentru prima dată şi mai ales că nu auzisem de ei până atunci. În genere, nu cred în puterea regretului, asta ca să o dau puţin în metafizică

Nu vreau să vorbesc de Fates Warning, pentru că nu ştiu prea multe despre ei. Doar un posibil set list, dar şi o piesă, care pot spune că e printre favoritele mele şi pe care mai mult ca sigur o vom regăsi diseară în recitalul americanilor.

Conform setlist.fm, acum 5 zile, Fates Warning a avut acest set-list în concertul de la Aschaffenburg, Germania. Mai mult ca sigur, aşa va fi şi în Jukebox.

În deschidere, Voices of Silence. Jukebox Venue, Str. Turturelelor nr.11, sector 3, ora 20:00

2 Comments

Filed under zona de rock

deseară despre Pink Floyd la Librăria Bastilia


31.01.2012, 0ra 19

Comunicat:

Pentru că ni se pare c-am uitat să vorbim despre cărţile care ne plac, pentru că expediem impresiile de lectură într-un status de Facebook, pentru că ne e dor să stăm de vorbă, amical şi aşezat, despre un paragraf care ne-a fermecat iremediabil, reinventăm salonul literar de altădată şi-l botezăm Clubul de lectură Bastilia. În fiecare lună, alegem o carte despre care credem c-ar merita să fie citită (ocolim best seller-urile evidente şi căutăm bijuterii literare), o facem Cartea lunii la Bastilia şi v-o oferim cu 20% reducere. Iar la final de lună – mai precis în ultima zi lucrătoare – ne adunăm în Podul Al 9-lea cer, alături de invitaţi unul şi unul, şi vorbim despre ea. Ca-n vremurile bune.

Pink Floyd în roşu, de Michele Mari
Participă: Marius Chivu şi Radu Naum
Prezintă: Luiza Vasiliu

„Pentru obsedatul de Pink Floyd care sunt, romanul lui Michele Mari Pink Floyd în roşu (traducere de Cerasela Barbone, Editura Polirom) este cartea anului 2011. Superdocumentat (vă asigură cineva care a văzut zeci de documentare şi care a citit şi recitit biografia trupei scrisă de Mark Blake, Pigs might fly), italianul ăsta alcătuieşte din zeci de confesiuni (unele reale, altele fictive) istoria trupei ca tragedie antică sau ca dramă shakespeariană. Romanul este atât de profund şi de inteligent scris încât se ridică la înălţimea muzicii celei mai mari trupe din istoria rock-ului.” (Marius Chivu, Dilemateca, ianurie 2012)

Vă aşteptăm la prima ediţie a Clubului de lectură Bastilia! Shine on your crazy diamond!

1 Comment

Filed under anunţuri din zona literaturii

cupola muzicală (X)


Dragilor, în cartea asta am ignorat rock-ul rusesc. Scuza ar fi că atunci când ai la bord Pink Floyd şi Doors. Dar, dincolo de ele există Kino, există DDT şi există Lube.

Revenind. Care este legătura dintre handbal, pink floyd şi poezie? Aparent niciuna…

track opt: (RM 17)

Ramonei Maier

The grass was greener
The light was brighter
With friends surrounded
The nights of wonder
(Pink Floyd)

dincolo de semicerc
nu există

decât

prelungiri existenţiale
reverii pinkfloydiene

şi

sigur că nu toate au forma
unor tentacule prăfuite

o parte din ele se reflectă
în mările de azi

dincolo de semicerc

nu va ploua niciodată
peste mulţimea browniană
înghesuită
între limitele perfecte
ale gloriei

orice teorie despre semicerc
ar trebui inclusă
în filmul RM 17
proiectat în orizont

Leave a comment

Filed under muzica din carte