Tag Archives: poem

Un poem de Ciprian Macesaru


din volumul Roșu pentru pietoni

un sentiment de stabilitate

***

îmi spui înnebunit
că următoarea încăpere
o să fie și mai frumoasă.

când nu vor mai exista uși,
întoarcerea, știu foarte bine,
nu o să fie posibilă. (p. 90)

Editura Charmides, 2012

blog-ul autorului: http://ciprianmacesaru.blogspot.ro/

Leave a comment

Filed under rubrica poetică

variațiune


Poete, nu ai dreptul la viaţă decât dacă
atingi cu cotul moartea;
și n-ai dreptul la aer decât dacă învingi
pârjolul;
la apă nu ai dreptul decât dacă-nblânzești
înecul.
(Alain Bosquet – Poetului)

încă o dimineață în care somnul îți este tulburat
există tot felul de indivizi mai mult sau mai puțin raționali
care vorbesc despre violență și copii altora la ora 8 AM
și asta nu e totul                 dacă povestea s-ar sfârși aici
poetul din poemul lui alain bosquet
trecut prin pârjol și înec
cu o experiență de viață impresionantă
s-ar sinucide la ora 9 AM.

Leave a comment

Filed under poezie

poem exerciţiu (atelier) – despre lucruri (im)posibile şi alţi demoni


(şi) pentru că nimic nu este imposibil
şi pentru că nina berberova şi-a publicat primul roman volum, Acompaniatoarea, în 1985, la 84 de ani, îţi spun că nimic nu e imposibil în poezie.
şi nu ar trebui să priveşti poezia ca pe ceva metafizic, ori sacru. poezia nu va fi niciodată tabu nici măcar în fața islamului (vezi versetele satanice și prigoana lui rushdie)
poezia e exact ce vrea ea să fie. odată eliberată în lume, poezia își câștiga propria cutie neagră.

magda, să o luăm altfel.
poezia e tudor pictând patru ore într-o sâmbătă dimineața, poezia ești tu gândindu-te la tudor plecat în excursie,
poezia e ciprian, care nu știe pe unde va scoate cămașa cu antologiile IDC.
poezia este și tudor, peste șapte ani stând la o terasă cu prima lui prietenă, sorbind dintr-un caffe late.
poezia nu e nici dacică, nici romană, nu e nici măcar rodul multiculturalismului pe care îl blama breivik.

poezia e cam tot ce vrei tu să fie și

pentru că nimic nu este imposibil…

13.10.2012

Leave a comment

Filed under poezie

un poem de Sorin-Mihai Grad


 

Surogat de negare

azi nu mă uit pe geam
nu văd cum ninge
nu-ţi spun de unde ştiu
n-ai cum afla ce
nu că mi-ar păsa
că nu mă crezi
sau că nu-ndrăzneşti să-mi ceri
nu-ţi aminteşti ce

poate că nici măcar nu e palid
coşmarul de care nu era vorba
în mesajul pe care nu mi l-ai trimis ieri
pentru că nu mă ştii
nici nu-ţi dai seama că
de fapt nici nu exişti
nu te-am inventat eu
n-aş putea spune fără a minţi
totuşi nu pleca
nu-mi mai sunt eu fără tine

(din volumul Surogat (poerezii), Herg Benet 2010)

1 Comment

Filed under rubrica poetică

sonată pentru pian şi patine


pentru M.

şi moartea (…) l-a împins la dans, la dansul alb şi rece ca osul. (Wojciech Kuczok, Mizeria)

nu fiecare adiere te apropie de coala de hârtie nici măcar nu zgârie gheaţa pe care păşeşti fără a înţelege că în jurul tău lumea se opreşte cum se opreşte mintea unui om în timpul unui cutremur de pământ

şi nu poţi înţelege eşti o patinatoare înnăscută iar orice reproş în acest sens nu poate avea acoperire dacă ai fi pianistă probabil că ţi-aş tăia degetele cred că ai putea interpreta bucăţi din rachmaninov şi fără ele doar cu mănuşile de catifea.

pentru o patinatoare lucrurile sunt ceva mai complexe şi nu le poţi rezolva  cu un simplu cuţit

am vrut să stau o vreme singur departe de oraşul acesta îngheţat care nu a cunoscut zăpada să pot înţelege cum pierderea unei pisici poate fi mai dureroasă decât pierderea propriei mame am crezut că plâng de fapt îmi lăcrima ochiul stâng de la oboseala de peste zi muncisem mult muncisem foarte mult dar voiam să te văd patinând să pot crede pentru o secundă că ai ceva din graţia katarinei witt

în jurul tău lumea se opreşte cum se opreşte mintea unui nebun în timpul unui cutremur de pământ

7 Comments

Filed under poezie

II.Alchimia Verbului Rimbaud Un anotimp în Infern


E rândul meu. Povestea uneia dintre nebuniile mele.
De multă vreme mă lăudam că stăpânesc toate peisajele posibile și consideram derizorii celebritățile picturii și ale poeziei moderne.
Îmi plăceau picturile idioate de deasupra ușilor, decoruri, pânze de saltimbanci, firme. miniaturi populare; literatură demodată, latina ecleziastică, cărți erotice fără ortografie, romane ale bunicelor noastre, povești cu zâne, cărticele pentru copii, spectacole vechi de operă, refrene neghiaobe, ritmuri naive.
Visam cruciade, expediții geografice lipsite de relatări, republici fără relatări, republici fără istorii, războaie religioase înăbușite, revoluții ale moravurilor, deplasări de seminții și de continente, credeam în toate farmecele.
Am inventat culoarea vocalelor! – A negru, E alb, I roșu, O albastru, U verde. – Am orânduit forma și mișcarea fiecărei consoane și slujindu-mă de ritmuri instinctive, îmi făceam iluziică am inventat un verb poetic accesibil, într-o zi sau alta, tuturor simțurilor. Îmi rezervam dreptul de a-l tălmăci eu.
Mai întâi a fost un studiu. Scriam despre tăceri, despre tăceri, despre nopți, notam inexprimabilul. Fixam vertijuri.

(Editura Paralela 45, traducere Mihail Nemeș)

Leave a comment

Filed under poezie

fragment(e) din Tatăl meu obosit


La Malmö făceam lecturi entuziasmante dar neputând suporta climatul a trebuit să plec Acolo am întâlnit-o pe Catherine Mahoney o tânără actriţă o veritabilă stea (ridica ochii spre cer). Pohemele mele o vrăjeau ea mă adora şi familia o alungă din casă
Cu prilejul acela am început să mă pregătesc pentru o viaţă sedentară şi am săpat un canal de irigaţie în care am abătut o parte din apa unui pârâu care curgea în apropiere  După terminarea acestei lucrări m-am îndreptat cu taotă vitezs spre sud-vest
Îşi încheiase sandala cu o eleganţă de necrezut

2 Comments

Filed under poezie