Tag Archives: polirom

vorbe de duh de la Vl. Makanin


Oricât ar părea de paradoxal, unui bătrân cu o formație tehnică nu-i este deloc mai simplu și mai ușor să se iluzioneze cu moartea… S-a dus în infinit… S-a dus dincolo de infinit… Într-acolo?… Păi dacă într-acolo se ducea o întreagă generație. Generația noastră… Cum să nu te implici și să nu te strecori în viețile altora când a ta se încheie! Cât e de plăcut să arunci o privire în viața altuiaa oricui, o viață împlinită atât de bine și de ușor (pe ecran). Să ciocănești ca la o ușă … Să ciocănești la o soartă străină. știind dinainte că, pentru un timp, o să-ți dea drumul negreșit înăuntru. (Spaima, p. 178, editura Polirom, 2008)

Leave a comment

Filed under citate

Pe Ryu Murakami nu mi l-aş dori printre prieteni…



TitluPiercing

AutorRyu Murakami

EdituraPolirom

Anul apariției: 2009 (1994, ediţia originală)

Număr de pagini: 207

Preț estimativ: 25 lei

Traducător: Mihaela Butnariu

 

Avem de a face cu un alt thriller psihologic marca Murakami Ryu. Ăsta e genul de om pe care nu mi l-aş dori niciodată prieten, dar cărţile lui pur şi simplu le devorez. Ca o paranteză, nici pe Kafka nu mi l-aş fi dorit prieten. Asta îmi dă ideea de a alcătui un top al scriitorilor favoriţi pe care nu aş dori să îi am printre prieteni.

Piercing nu este o carte despre arta tatuajelor şi a piercingului, ci mai degrabă titlul reprezintă un simbol, un simbol al durerii de scurtă durată la nivel fizic, dar care persistă mental pentru totdeauna.

Kawashima Masayuki este personajul principal, un japonez cu o carieră strălucită în domeniul de media & publicitate, dar cu un pronunţat caracter patologic dobândit în copilărie din relaţia cu mama sa, dar şi cu alţi copii la orfelinat, după ce se hotărâşte să scape de iadul de acasă.

Când era mic, ca să scape de durere şi de spaima provocate de bătăile repetate ale mamei lui, se autosugestiona că nu el era cel lovit în momentul acela şi astfel reuşea să nu mai simtă durerea.

Taku-chan îşi iubea iepuraşul mai presus de orice, iar seara se ruga de îngrijitoare să-l lase să doarmă cu el în braţe. Într-o zi, chiar sub ochii lui Kawashima, Taku-chan, care până atunci se jucase cu iepuraşul, mângâindu-l  cu gingăşie, l-a apucat dintr-o dată de urechiuşele încă fragede, s-a ridicat în picioare şi l-a izbit cu putere de caldarâm.

Această ultimă imagine o percep extrem de poetic, un iepure zdrobit de caldarâm. Nu mă întrebaţi de ce. Ştiu doar că mintea şi sufletul meu funcţionează diferit decât mintea şi sufletul altora.

Avem de a face cu mai multe simboluri. Murakami insistă foarte mult pe spărgătorul de gheaţă, pe care îl împrumută din filmul Basic Instinct. La fel ca şi piercingul, acest spărgător simbolizează acea moarte violentă, pe care Murakami o prezintă obsesiv. Personalitatea întunecată a lui Kawashima este cel mai bine reprezentată atunci când se naşte îl el un instinct primar opus celui părinte-copil. Personajul are un moment în care vrea să înfigă spărgătorul de gheaţă în propriul copil. Găsim o patologie ereditară, caracteristică întregului microroman. Toate personajele par a fi copii la o scară mai mare sau mai mică a lui Kawashima: soţia, prostituatele întâlnite, tovarăşii de joacă de la orfelinat din amintirile personajului. Astfel, Kawashima devine un exponent al copiilor maltrataţi de părinţi şi, care este pregătit să devină agresor pentru a avea un tablou complet.

Kawashima ajunsese să se considere un exponent al acestor copii maltrataţi de părinţi. Un exponent al copiilor deveniţi nişte puncte nesemnificative în diorama întunecată, un martir care-şi înfrunta inamicii gigantici doar cu un spărgător de gheaţă în mână.

Părul, bătut de vântul îngheţat şi puternic, îi stătea vâlvoi, sârmos, dinţii îi clănţăneau în gură, nasul îi curgea, ochii îi clipeau necontenit şi îi dăduseră până şi lacrimile.

Financial Times scria despre microromanul lui Murakami că este echivalentul unui film horror de o intensitate obsesivă. Intriga este bine dozată, iar finalul este deschis. Pentru a vă deschide apetitul pentru acest volum, vă mai dau un citat şocant. Este replica mamei către fiul ei, rememorată de Kawashima.

Eşti un copil ciudat. O să ajungi nebun când o să creşti mare. Ştiu asta pentru că am avut un coleg de clasă ca tine. Am fost la el la spital doar o dată. Băiatul ăla îşi petrecea tot timpul într-o cămăruţă fără ferestre  şi (…) stătea cu urechea lipită de perete ascultând o voce, pe care numai el o auzea”

Nota cititorului: 9

Leave a comment

Filed under recenzii de carte

Un experiment (aproape) nereuşit


Autor: Kobo Abe
titlu: Chip străin
editura: Polirom
anul: 2006 (ediţia originală 1964)
nr. de pag.: 269
preţ: 9.99 RON
traducător: Angela Hondru

Jurnalul The New York Times afirma despre Kobo Abe că este cel mai important, mai talentat şi mai original scriitor japonez al tuturor timpurilor. Pornind de la această premisă, aşteptările mele vizavi de romanul Chip Străin au fost foarte mari. Îmbinarea perfectă între stilul metafizic, între noutăţile din zona chimiei moleculare, dar şi puterea de anticipaţie de care dă dovadă Kobo Abe sunt atuuri pentru ca această carte să fie lecturată cu nerv.

Romanul este de fapt unul confesionar, un jurnal al unui om de ştiinţă care suferă un accident în laborator în urma căruia ajunge desfigurat. Metafora chipului/măştii este bine conturată, ajungând să construiască două personaje într-unul singur: naratorul-personaj cu masca şi naratorul-personaj fără mască. Uneori aceste două pseudo-personaje se confundă. Deși purtam mască pe față, trupul îmi era ca înainte …Ei bine, n-am decât să închid ochii și să fac abstracție de lumina din jurul meu….Masca și cu mine deveneam într-o clipă unul și același nu mai există nici un altul pe care să fiu gelos… Dacă eu eram cel care te atingeam, atunci cu siguranță eram și cel atins de tine.De ce să mai stau pe gânduri?


Autorul japonez ne arată că stăpâneşte foarte bine tehnologia macromoleculară şi astfel construieşte pe un suport ştiinţific real un hibrid cu care doreşte să se reabiliteze, conştient fiind de superficialitatea naturii umane când vine vorba de aspect/chip.

Marginalia 2: Subiecte de cercetare:
– uzura materialului
– elasticitate și flexibilitate
– procedeu de fixare
– proceduri privind linia marginală
– aerisire
– procurarea modelului și proceduri generale

Romanul este construit sub forma a trei caiete/capitole, fiind centrat pe accentele psihologice şi pe evoluţia mentală a personajului narator, care ezită când vine vorba de moralitatea/necesitatea/dorinţa de a purta această mască, ce poate fi privită şi ca o tehnică de disimulare în faţa unei societăţi rău-voitoare sau meschine. Nu ai nevoie de mine. Singurul lucru care ți-ar trebui ar fi o oglindă…Pentru tine orice străin nu e altceva decât o oglindă în care tu te reflecți. Nici prin cap nu-mi trece să mă întorc în acest deșert de oglinzi.

Cum sugerează şi publicaţia The Saturday Review, metafora centrală a desfigurării ca pierdere a identităţii este sclipitoare, iar Kobo Abe îi explorează cele mai ascunse implicaţii.
Dacă e să rămân cu ceva din această carte, sigur este asocierea dintre mască şi o sală de cinema, unde după cum sugerează Kobo Abe, spectatorii împrumută măştile actorilor de pe marele ecran.

– Atunci mi-am dat seama…poat că-i bine să mai mergi la cinema din când în când…toți spectatorii împrumută înfățișarea actorilor. Nimeni nu mai are nevoie de propriul chip. Cinematograful este tocmai locul unde plătești ca să-ți schimbi înfățișarea pentru o vreme.

Leave a comment

Filed under recenzii de carte