Citesc romane poliţiste cu măsură

Autor: Anne Holt
Titlu: Eroare Judiciară
editura: Trei
anul: 2011 (ediţia originală 2001)
nr. de pag.: 357
preţ: 15 RON (împreună cu Gazeta Sporturilor)
traducător: Marie-Jeanne Vasiloiu

Pentru că stilistic vorbind, un roman poliţist nu îţi spune decât problema rezolvării unei enigme sau a maxim două, cine este criminalul sau cine sunt criminalii. Trecând peste acest amănunt ce ţine mai mult de raportarea mea la literatură de tip poliţist, pot spune că mă aflu la al patrulea roman poliţist scandinav, şi la primul autor norvegian, în speţă Anne Holt. Am citit până acum două dintre cele trei cărţi ale lui Stieg Larsson, dar şi romanul Camillei Lackberg, Prinţesa Gheţurilor.

Eroare judiciară se apropie destul de mult prin construcţie de prima carte a lui Stieg Larsson, tradusă la noi sub titlul, Bărbaţi care urăsc femeile. În primul rand, există un cuplu care se angajează în soluţionarea crimelor. Dacă la Stieg Larsson exista duetul, deja consacrat, Libeth Salander (hacker) & Mikael Blomkvist (jurnalist de investigaţie), Anne Holt ne propune o abordare mai rigidă şi instituţională, cele două personaje fiind, Ingvar Stubo (inspector principal al poliţiei) şi Inger Johanne Vik (fost profiler al FBI). Explicaţia vine pe coperta a IV-a, unde aflăm că autoarea norvegiană a fost ministru de justiţie în anii 90.

Mergând mai departe cu asemănările, şi la Anne Holt găsim o punte între crime dintre trecut (iarăşi anii 50-60) şi evenimente din prezent, care, alertează opinia publică.

Este vorba de o eroare judiciară comisă asupra personajului Aksel Seier, condamnat pentru o crimă pe care nu a comis-o, eliberat ulterior fără o explicaţie.

Celălalt plan al cărţii se referă la fiul lui Aksel, Kasten Asli, un asasin de copii, care utilizează metode care nu pot fi depistate nici măcar de medicii legişti. Aici ar trebui să vorbim despre concentraţia de potasiu din organism şi nu ştiu câţi dintre voi aţi iubit chimia în lice. Autoarea explică destul de bine acest procedeu, but do not try this at home.

Deosebirea faţă de cărţile lui Stieg Larsson este faptul că între cei doi investigatori nu apare o relaţie explicită, sau altfel spus nu se concretizează nicio idilă, cel puţin nu în primul volum. Ca orice carte poliţistă, ea are bineînţeles şi o continuare. Legat de tipul relaţiei dintre Vik şi Stubo, vor afla cei care vor dori să citească toate celelalte cărţi. Eu citesc romane poliţiste cu măsură.

În final, voi da un citat din ceea ce pare a fi un fel de mărturie a răpitorului şi asasinului de copii din care reiese că dintr-o copilărie nefericită se poate naşte un individ având tendinţe şi caracteristici psihotice. Pentru a vedea desfăşurarea de forţe, vă invit să citiţi romanul

Cineva mă ţine de mână. Nu e mami. Aşa făcea ea, rareori, noaptea, când venea să mă vadă după ce se culca buni. Mami vorbea atât de puţin. Alţi copii sunt legănaţi şi adorm ascultând poveşti. Eu adormeam ascultându-mi propria voce. Întotdeauna. Mami vorbea atât de puţin.