Tag Archives: secol XX

T.S. Eliot, un poem în proză


Isterie

Ea râdea și am știut deodată că sunt înghițit în râsul ei și că sunt parte din el, până când dinții ei au fost doar stele întâmplătoare cu aplicație urmându-și un balet complicat. Eram tras în suflarea ei întreiată, inhalat de fiecare dată când ea se oprea o clipă, pierdut în cele din urmă în cavernele întunecate ale gâtului ei, cutremurat de zvâcnetul mic al unor mușchi nevăzuți. Un chelner mai bătrân, și îi tremurau mâinile, întindea grăbit o față de masă în carouri trandafirii și albe peste masa de fier verde ruginită, spunând: ‘Dacă doamna și domnul doresc să ia ceaiul în grădină, dacă doamna și domnul doresc să ia ceaiul în grădină…’. Mi-am spus atunci că dacă tremurul sânilor ei s-ar opri, s-ar mai putea strânge ceva din cioburile după-amiezii, și mi-am concentrat atenția cu subtilitate grijulie înspre aceasta.

Traducere: Mircea Ivănescu

(Opere poetice 1909-1962) ediție bilingvă Humanitas Fiction 2011

Leave a comment

Filed under rubrica poetică

câteva zile însoțit de pavese (II)


O generație

Un copil venea să se joace pe pajiștile unde acum se întind bulevarde. Întâlnea pe pajiști alți puștani, unii desculți și sărea în sus de bucurie. Era grozav să te descalți în iarbă cu ei. Într-o seară, cu lumini îndepărtate răzbăteau împușcături, în oraș, și pe lângă vânt mai răzbătea o zarvă înspăimântătoare la răstimpuri. Tăceau cu toții. Pe costișe, colinele erau erau semănate cu puncte luminoase însuflețite de vânt. Noaptea ce se lăsa sfârșea prin a stinge totul și în somn dăinuia doar răcoarea vântului.

(Mâine dimineață copiii ies din nou pe afară și nici unul nu-și mai amintește zarva. În închisoare sunt muncitori tăcuți și câte unul a și murit. Pe străzi au acoperit petele de sânge. Orașul din depărtare se trezește la soare și oamednii ies pe afară. Se privesc în ochi.) Puștii la vremea aceea hoinăreau pe străzi și priveau în ochi femeile. Iar femeile nu spuneau nimic și-i lăsau să le privească. Puștii se gândeau la întunericul de pe pajiști unde mai venea câte-o fată. Era grozav să le facem pe fete să plângă pe întuneric. Noi eram puștanii. Orașul ne plăcea ziua: seara să tăcem și să privim luminile în depărtare și să ascultăm zgomotele.

Se mai duc și acum copii să se joace pe pajiști acolo unde ajung bulevardele. Și noaptea e aceeași. CÂnd treci pe acolo se simte mireasma ierbii. În închisoare sunt aceiași. Și mai sunt și femeile ca și atunci, care fac copii și nu spun nimic.

(Traducere: Mara Chirițescu)

Humanitas, 2008

Leave a comment

Filed under rubrica poetică, Uncategorized

Ce credea Henry Miller despre presă prin anii ’30


Catastrofele din şpalturile pe care le corectez au asupra mea un efect terapeutic extraordinar. Închipuiţi-vă o stare de totală imunitate a existenţei ca de vrajă, o viaţă în absolută siguranţă în mijlocul unor bacili otrăvitori.Nimic nu mă atinge, nici cutremurele de pământ, nici exploziile, nici scandalurile, nici foametea, nici ciocnirile, nici războaiele, nici revoluţiile. Sunt vaccinat împotriva oricărei boli, oricărei calamităţi, oricărei suferinţe, oricărei nenorociri.Este apoteoza unei vieţi de rezistenţă morală în nişa în care stau, toate otrăvurile pe care lumea le eman[ zi de zi trec prin mâinile mele. Dar nu mă aleg nici măcar cu o unghie pătată. Sunt total imun. Stau chiar mai bine decât un asistent de laborator, c[ci aici n-am parte de mirosuri urâte, în afară de cel de plumb ars. Lumea asta poate să sară în aer – eu rămân aici , să pun la locul  lor o virgulă sau un punct şi o virgulă. Chiar pot să adun nişte venituri suplimentare, întrucât, la un eveniment de asemenea proporţii, pot să mă aştept în final la o primă. După ce lumea va fi sărit în aer şi ultima ediţie va fi luat drumul tipografiei , corectorii îşi vor strânge liniştiţi virgulele, cratimele, , astericsurile, parantezele, punctele, semnele de exclamare etc., în cutia de pe biroul redacţiei. Comme ca tout est regle.  (din ediţia Colecţiile Cotidianul. LITERATURA, editura Univers, traducător: Antoaneta Ralian)

Leave a comment

Filed under citate