Tag Archives: simbolism

II.Alchimia Verbului Rimbaud Un anotimp în Infern


E rândul meu. Povestea uneia dintre nebuniile mele.
De multă vreme mă lăudam că stăpânesc toate peisajele posibile și consideram derizorii celebritățile picturii și ale poeziei moderne.
Îmi plăceau picturile idioate de deasupra ușilor, decoruri, pânze de saltimbanci, firme. miniaturi populare; literatură demodată, latina ecleziastică, cărți erotice fără ortografie, romane ale bunicelor noastre, povești cu zâne, cărticele pentru copii, spectacole vechi de operă, refrene neghiaobe, ritmuri naive.
Visam cruciade, expediții geografice lipsite de relatări, republici fără relatări, republici fără istorii, războaie religioase înăbușite, revoluții ale moravurilor, deplasări de seminții și de continente, credeam în toate farmecele.
Am inventat culoarea vocalelor! – A negru, E alb, I roșu, O albastru, U verde. – Am orânduit forma și mișcarea fiecărei consoane și slujindu-mă de ritmuri instinctive, îmi făceam iluziică am inventat un verb poetic accesibil, într-o zi sau alta, tuturor simțurilor. Îmi rezervam dreptul de a-l tălmăci eu.
Mai întâi a fost un studiu. Scriam despre tăceri, despre tăceri, despre nopți, notam inexprimabilul. Fixam vertijuri.

(Editura Paralela 45, traducere Mihail Nemeș)

Leave a comment

Filed under poezie

strofe pentru vânt


Nu te cunoastem nimeni!…Si totusi, te simtim cum mergi cu noi alaturi, pe camp si prin orase, si cum iti schimbi fiinta — proteic anonim — cu suflet de duhovnic si gesturi de cravase…

Nu te cunoastem nimeni!…Dar stim ca tu respiri prin noi si-n orchestrarea naturii, cand s-agita, tu esti cand piculina cu scurte ciripiri, cand toba unisona cu racnete de vita…

Nu te cunoastem nimeni!…
Dar stim ca ne esti frate, desi, mergand alaturi, ramanem tot straini, si cand ne mangai fruntea si holdele bogate, si cand ne smulgi copacii din camp si din gradini…

Cand negrele corabii cu pantecele pline te simt in panze, gata cu ele sa pornesti, noi stim ca-ndestularea soseste, si cu tine sosesc si matelotii, si noile povesti…

Si tot asa, pe dealuri, cand morile-si iau zborul, si aripile-ti canta un imn de preamarire, noi stim ca Don Quijote e-nvins, si-nvingatorul esti tu, ce ne-aduci paine, belsug si fericire.

(din antologia alcătuită de Emil Manu, 1969)

Leave a comment

Filed under poezie