în tot acest timp
de la breivik încoace
scena s-a schimbat radical
ca şi cum aş privi oamenii
cu alţi ochi
aproape sinistru
niciodată împăcat cu măştile
pe care le port
în piaţa publică
niciodată la timp
pentru propria piesă
(din ciclul atelier. șantier. renovări)
03.11.2012
Filed under poezie
de obicei tramvaiul 25
e o simfonie de izuri periferice
boschetari mame cu copii alaptându-i același cimitir evreiesc
pe chipul lor ceaușescu sapă și acum
există și tramvaie în care
cerșetori discută cu bustul lui leonid brezhnev
de la egal la egal
ca într-un fel de biserică universală
(cred că) era un filosof spaniol
jose ortega y gasset
căruia nu îi plăceau deloc masele
or reluarea acestui tablou-tramvai
de bruegel cel bătrân
nu ne scoate nicidecum din letargie
sursa foto aici
cu italic: bucată de vers din Ciprian Măceșaru
Filed under poezie
Un cântec care să meargă în inima lucrurilor/și-n sufletul vântului să se coboare/pentru odihnă în veselia/inimii nemuritoare (cântece noi)
Ascultă, fiul meu, tăcerea/E o tăcere unduită,/o tăcere/în care alunecă văi și ecouri/și care frunțile-nclină/
încet, spre ţărână (Tăcerea)
Mort în uliţă s-a prăbuşit/cu pieptul străpuns de cuţit/şi nimeni nu-l cunoştea (Pe negândite)
Pe cerul negru/fulgere galbene (Tânguirea morţii)
Copiii pe mal ţes şi cântă/dezamăgirile lumii/în jurul trăsurilor vechi/pierduți în înserare (San Rafael(Cordoba))
din Carte de Poeme editura Helicon, 1994
Filed under poezie
m-am trezit fără să mai înțeleg nimic
lance armstrong rămăsese fără cele șapte tururi ale franței
anders behring breivik fusese condamnat la douăzeci și unu de ani de închisoare
totul în mintea mea era un en passant venit într-un moment nepotrivit
mă simțeam ca și cum aș fi căzut dincolo de caldărâm
acolo unde
marea roșie
găzduia finala olimpică la înot sincron.
Sharm el Sheikh 2024
24 august 2012
Filed under poezie
O generație
Un copil venea să se joace pe pajiștile unde acum se întind bulevarde. Întâlnea pe pajiști alți puștani, unii desculți și sărea în sus de bucurie. Era grozav să te descalți în iarbă cu ei. Într-o seară, cu lumini îndepărtate răzbăteau împușcături, în oraș, și pe lângă vânt mai răzbătea o zarvă înspăimântătoare la răstimpuri. Tăceau cu toții. Pe costișe, colinele erau erau semănate cu puncte luminoase însuflețite de vânt. Noaptea ce se lăsa sfârșea prin a stinge totul și în somn dăinuia doar răcoarea vântului.
(Mâine dimineață copiii ies din nou pe afară și nici unul nu-și mai amintește zarva. În închisoare sunt muncitori tăcuți și câte unul a și murit. Pe străzi au acoperit petele de sânge. Orașul din depărtare se trezește la soare și oamednii ies pe afară. Se privesc în ochi.) Puștii la vremea aceea hoinăreau pe străzi și priveau în ochi femeile. Iar femeile nu spuneau nimic și-i lăsau să le privească. Puștii se gândeau la întunericul de pe pajiști unde mai venea câte-o fată. Era grozav să le facem pe fete să plângă pe întuneric. Noi eram puștanii. Orașul ne plăcea ziua: seara să tăcem și să privim luminile în depărtare și să ascultăm zgomotele.
Se mai duc și acum copii să se joace pe pajiști acolo unde ajung bulevardele. Și noaptea e aceeași. CÂnd treci pe acolo se simte mireasma ierbii. În închisoare sunt aceiași. Și mai sunt și femeile ca și atunci, care fac copii și nu spun nimic.
(Traducere: Mara Chirițescu)
Humanitas, 2008
Filed under rubrica poetică, Uncategorized
retro-romantic 
