Tag Archives: poeme

Orient Express


în tot acest timp

de la breivik încoace

scena s-a schimbat radical

ca şi cum aş privi oamenii

cu alţi ochi

aproape sinistru

 

niciodată împăcat cu măştile

pe care le port

în piaţa publică

niciodată la timp

pentru propria piesă

(din ciclul atelier. șantier. renovări)

03.11.2012

Advertisements

Leave a comment

Filed under poezie

bustul lui leonid brezhnev


de obicei tramvaiul 25
e o simfonie de izuri periferice
boschetari mame cu copii alaptându-i același cimitir evreiesc
pe chipul lor ceaușescu sapă și acum

există și tramvaie în care
cerșetori discută cu bustul lui leonid brezhnev
de la egal la egal
ca într-un fel de biserică universală

(cred că) era un filosof spaniol
jose ortega y gasset
căruia nu îi plăceau deloc masele

or reluarea acestui tablou-tramvai
de bruegel cel bătrân
nu ne scoate nicidecum din letargie

sursa foto aici

cu italic: bucată de vers din Ciprian Măceșaru

Leave a comment

Filed under poezie

purpuriu de federico garcia lorca la BNR


Un cântec care să meargă în inima lucrurilor/și-n sufletul vântului să se coboare/pentru odihnă în veselia/inimii nemuritoare (cântece noi)

Ascultă, fiul meu, tăcerea/E o tăcere unduită,/o tăcere/în care alunecă văi și ecouri/și care frunțile-nclină/
încet, spre ţărână (Tăcerea)

Mort în uliţă s-a prăbuşit/cu pieptul străpuns de cuţit/şi nimeni nu-l cunoştea (Pe negândite)

Pe cerul negru/fulgere galbene (Tânguirea morţii)

Copiii pe mal ţes şi cântă/dezamăgirile lumii/în jurul trăsurilor vechi/pierduți în înserare (San Rafael(Cordoba))

din Carte de Poeme editura Helicon, 1994

Leave a comment

Filed under poezie

VII- 8,3 grade pe scara mercalli


m-am trezit fără să mai înțeleg nimic
lance armstrong rămăsese fără cele șapte tururi ale franței
anders behring breivik fusese condamnat la douăzeci și unu de ani de închisoare
totul în mintea mea era un en passant venit într-un moment nepotrivit

mă simțeam ca și cum aș fi căzut dincolo de caldărâm
acolo unde
marea roșie
găzduia finala olimpică la înot sincron.
Sharm el Sheikh 2024
24 august 2012

Leave a comment

Filed under poezie

câteva zile însoțit de pavese (II)


O generație

Un copil venea să se joace pe pajiștile unde acum se întind bulevarde. Întâlnea pe pajiști alți puștani, unii desculți și sărea în sus de bucurie. Era grozav să te descalți în iarbă cu ei. Într-o seară, cu lumini îndepărtate răzbăteau împușcături, în oraș, și pe lângă vânt mai răzbătea o zarvă înspăimântătoare la răstimpuri. Tăceau cu toții. Pe costișe, colinele erau erau semănate cu puncte luminoase însuflețite de vânt. Noaptea ce se lăsa sfârșea prin a stinge totul și în somn dăinuia doar răcoarea vântului.

(Mâine dimineață copiii ies din nou pe afară și nici unul nu-și mai amintește zarva. În închisoare sunt muncitori tăcuți și câte unul a și murit. Pe străzi au acoperit petele de sânge. Orașul din depărtare se trezește la soare și oamednii ies pe afară. Se privesc în ochi.) Puștii la vremea aceea hoinăreau pe străzi și priveau în ochi femeile. Iar femeile nu spuneau nimic și-i lăsau să le privească. Puștii se gândeau la întunericul de pe pajiști unde mai venea câte-o fată. Era grozav să le facem pe fete să plângă pe întuneric. Noi eram puștanii. Orașul ne plăcea ziua: seara să tăcem și să privim luminile în depărtare și să ascultăm zgomotele.

Se mai duc și acum copii să se joace pe pajiști acolo unde ajung bulevardele. Și noaptea e aceeași. CÂnd treci pe acolo se simte mireasma ierbii. În închisoare sunt aceiași. Și mai sunt și femeile ca și atunci, care fac copii și nu spun nimic.

(Traducere: Mara Chirițescu)

Humanitas, 2008

Leave a comment

Filed under rubrica poetică, Uncategorized

pessoa/alvaro de campos


***

Începe să fie miezul nopții și să se așeze o tihnă
Pe toate lucrurile suprapuse,
Pe diversele etaje ale acumulării vieții…

Nu s-a mai cântat nici la pianul de la etajul trei…
Nu se mai aud nici pașii de la etajul doi…
Iar la parter radioul a tăcut și el…

Totul va adormi…

Eu rămân singur cu întreg universul.
Nu vreau nici să mă duc la fereastră:
Dacă privesc, peste tot sunt stele!
Ce mari tăceri majore se află în înălțimi!
Și cât de anticitadin este cerul!

Ceva mai devreme, retras,
În interiorul unei dorințe de a nu fi retras,
Ascultam temător zgomotele străzii…
Un automobil! -foarte rapid!-

Cele două perechi de pași conversează îmi vorbesc…
POcnetul brusc al unei porți închizându-se îmi face rău…

Totul va dormi…

Numai eu veghez, ascultând somnolent,
Așteptând
Ceva înainte să adorm…
Ceva…

9/8/1934 (traducere Dinu Flămând, editura Humanitas Fiction,Fernando Pessoa, Opera Poetică 2011)

Leave a comment

Filed under rubrica poetică

o cronică de Dorin Mureşan


Din punctul de vedere al intenției auctoriale, volumul se vrea unitar. Cel puțin așa ne este el oferit spre lectură. Dar dacă e să privim lucrurile obiectiv, cele trei părți care îl compun, Adela, Rock și Iederă, nu par să se lege prea mult. Prima parte este alcătuită din texte narative, seci, un fel de schițe de e-mail, sau, ca să folosesc un termen specific, din draft-uri uitate în căsuța poștală electronică. Infuzia de virtual este sugerată din loc în loc, prin folosirea unor mijloace lingvistice destul de comune, fie că e vorba despre expresii ale resemnării („sau, cine știe…” – pag. 11), despre artificii ale limbajului cu tentă reverberantă („doar căutam. doarcăutam doarcăutam” și „tu Adela, tuAdela tuAdela” – pag. 13), despre note explicative date în acest scop („erai pur și simplu Adela, de aceea nici măcar nu m-am chinuit să îți rețin numele” – pag. 16), sau chiar despre redarea unei stări onirice (cum e cea de la pag. 21).

Restul, aici.

Leave a comment

Filed under Uncategorized